Mai multe reclamații de furt venite din partea unor gălățeni în urmă cu mai bine de jumătate de an sunt pe cale să-și afle rezolvarea. Chiar de 1 iunie, polițiștii au reușit să dea de urma principalului suspect al unor tentative de furt comise la jumătatea lunii noiembrie 2023.
Un individ de 31 de ani, din Galați, pare a fi cel care în noaptea de 15 spre 16 noiembrie ar fi demontat capacele jantelor de la două autoturisme parcate pe raza municipiului, dar pe care le-a abandonat imediat, fiind surprins de un trecător.
”Bărbatul ar fi încercat să sustragă ornamentele respective pentru a și le monta pe autoturismul pe care îl utiliza la acea dată”, a explicat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
După ce a abandonat capacele, individul a reușit să fugă, dar anchetatorii i-au luat urma în baza semnalemntelor furnizate, mai ale că ulterior indicii despre comiterea altor furturi de componente de la jantele masinilor au continuat să apară. Suspectul a fost identificat și dus la audieri pe 1 iunie 2024, el fiind anchetat și în legătură cu alte fapte cu moduri de operare similar.
”Întrucât, în perioada respectivă au fost mai multe reclamații de furt a unor ornamente de la jantele auto, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea probării întregii activități infracționale a acestuia și luării măsurilor legale care se impun”, a completat reprezentantul Poliției Galați.