Liderul Sindicatului „Educaţia”, omul cu 700 de procese

Liderul Sindicatului „Educaţia”, omul cu 700 de procese
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este vorba despre un lider de sindicat, care apără interesele profesorilor dar şi ale personalului nedidactic. Aşa s-a ajuns în situaţia ca fiecare membru al Sindicatului Liber „Educaţia”, şi sunt 700, să fie apărat de Adrian Andrăşescu (FOTO). Dat fiind actualul context, este vizibil cum la fiecare sală de judecată, unde sunt procese civile, sindicatele, printre care şi cel al lui Andrăşescu, au zilnic zeci de dosare.

Andrăşescu ne-a declarat ieri că niciun an nu a fost ca 2010. „Procesele pe care le-am deschis în acest an sunt într-un număr mult mai mare decât în anii trecuţi. Cea mai mare parte a dosarelor le-am câştigat la Tribunal, acum sunt în cale de atac la Curtea de Apel, unde am observat că există o practică neunitară”, ne-a spus Andrăşescu.

Directori de şcoli declară recurs în propriile cauze

Toată lumea îşi aminteşte de profesoara Cristina Anghel, care a stat în greva foamei 68 de zile pentru că Executivul a refuzat să pună în aplicare legea prin care salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să se majoreze cu 33,4 procente. La Galaţi, numai în sindicatul lui Andrăşescu sunt 400 de procese pe aceeaşi temă.

Andrăşescu ne-a spus că unele dintre procese au iscat situaţii de-a dreptul amuzante, anumiţi directori de şcoli, care erau părţi în procese în calitate de profesori, au fost nevoiţi să semneze recursul declarat de ei, în calitate de  şefi ai unităţilor de învăţământ.

„Pe Legea 221 din 2008, am deschis procese pentru 400 de cadre didactice. Acţiunile le-am făcut pe şcoli, iar acolo unde profesorul a lucrat la două unităţi în perioada de referinţă, octombrie 2008 – decembrie 2009, am făcut acţiune nominal, pentru persoana aflată în această situaţie”.

„Până la acest moment, pot să vă spun că Tribunalul mi-a dat câştig de cauză pe toate acţiunile, dar în calea de atac, la Curtea de Apel, o parte dintre judecători au păstrat deciziile de la Tribunal, iar o altă parte le-a suspendat, cerându-se părerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi creându-se astfel o practică neunitară”, a afirmat Andrăşescu.

„Este o discriminare!”

Acelaşi lider de sindicat ne-a făcut cunoscut faptul că pentru primele de vacanţă aferente perioadei 2007 – 2009 are acţiuni pentru toţi membrii săi, 700 la număr.

„Acţiunile le-am făcut pentru fiecare dintre membrii noştri, fie cadru didactic, fie personal nedidactic. La Tribunal am avut câştig de cauză, dar la Curte au început să ne respingă acţiunile pe motiv că nu am chemat Inspectoratul în judecată”.

„Sigur, Inspectoratul este angajatorul, dar banii sunt viraţi şcolilor de către consiliile locale, acesta fiind motivul pentru care noi le-am chemat în judecată pe acestea şi şcolile. Din punctul meu de vedere este o discriminare pentru că spre exemplu, funcţionarii publici din Primărie au primit primele de vacanţă”, a conchis Andrăşescu.

Reducerea banilor de concedii va isca noi acţiuni în instanţă

Liderul sindicatului „Educaţia” ne-a mai spus că o practică neunitară au creat şi procesele prin care se cere sporul de vechime la plata cu ora. „Pentru 250 de acţiuni am decizii irevocabile (care au trecut de cele două instanţe, n.r), iar alte 150 sunt încă pe rolul instanţei”, a mai afirmat Andrăşescu.

Sindicalistul a mai făcut public faptul că se află în perioada de pregătire a proceselor pentru reducerea indemnizaţiei aferente concediului de odihnă, care a fost diminuată cu 25 la sută chiar înainte de promulgarea legii.

„Legea a fost promulgată pe 3 iulie, profesorii intră în concedii în perioada iulie – august şi, este o practică de ani de zile, cu cel puţin 5 zile înainte de a intra în concediu banii ne erau viraţi, deci undeva pe 25 – 26 iunie noi îi primeam. Anul acesta, banii ne-au fost viraţi cu 5 zile după, adică undeva pe 8 – 10 iulie. La acest moment am 120 de acţiuni, dar, aşa cum am spus, suntem în perioada de pregătire”, a mai declarat Adrian Andrăşescu.

Citit 2398 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.