Și simplul consum de droguri te bagă în pușcărie!

Și simplul consum de droguri te bagă în pușcărie!
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cei care cred că simpla deținere de droguri pentru consum propriu nu îi expune riscului de a ajunge după gratii ar face bine să își reconsidere poziția

Un gălățean de 32 de ani, obișnuit client al dealerilor de unde își procura substanțe pentru consum personal, fără a le repune ulterior în vânzare, s-a ales cu o condamnare cu executare după ce a fost prins de polițiști.

Bărbatul a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu privare de libertate, fiind găsit vinovat de cumpărare și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată.

Mandatul emis de Tribunalul Galați a fost pus în aplicare de polițiștii de la Urmăriri, care l-au reținut și escortat pe condamnat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați. 

Citit 3571 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2024 08:38

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Miercuri, 26 Iunie 2024 13:12
    5.13.194.***
    Si dealerii? Daca el era client obisnuit cu dealerii cum ramane? Daca nu mai ai sursa nu mai esti consumator.
    0
    10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.