Fostul şef al Serviciului Contestaţii din cadrul Finanţelor gălăţene, Dumitru Mirică, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, sentinţa nefiind una definitivă. Sentinţa a fost dată astăzi de către magistraţii Tribunalului Galaţi. Reamintim că Mirică a fost arestat în august de către procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) ca urmare a unui flagrant, în care a primit 1000 de euro de la un denunţător care are în proprietate mai multe magazine în care se comercializează bijuterii din aur. Apoi a fost cercetat şi trimis în judecată pentru luare de mită. Dumitru Mirică a mers pe recunoaşterea faptei aşa cum au prezentat-o procurorii în rechizitoriu. Miza acestei recunoaşteri a fost reducerea cu o treime a pedepsei care i s-ar fi cuvenit. Dumitru Mirică a cerut să fie pus în libertate în mai multe rânduri, motivând că nu se regăseşte în sistemul penitenciar şi că soţia lui bolnavă are nevoie de el. Cel puţin până acum aceste argumente nu prea au contat în faţa magistraţilor. Decizia Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată de cei nemulţumiţi.
Fostul şef al Contestaţiilor de la Finanţe a fost condamnat la trei ani de puşcărie (VIDEO) Scris de Maria Fabian


Maria Fabian
Articole recente - Maria Fabian
Amânare în dosarul TAXEI de poluare a COMBINATULUI siderurgic din Galaţi DNA se va lupta, pe 6 aprilie, cu avocaţii lui Bocăneanu UPDATE/ Adjunctul de la APIA Tulcea a fost arestat UPDATE: Bunea Stancu, condamnat la închisoare cu executare, va fi încarcerat în Penitenciarul Galaţi Dosarul "Mită la bac", pe ultima sută de metri
Mai multe din această categorie: