Cele două asistente acuzate de dare de mită, trimise în judecată

Cele două asistente acuzate de dare de mită, trimise în judecată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cele două asistente medicale care erau dispuse să dea jumătate de miliard ca să scape de un dosar penal au fost trimise în judecată. Dosarul va fi analizat de către Tribunalului Galaţi

Au fost trimise în judecată cele două asistente medicale, acuzate că au încercat să mituiască un ofiţer al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), oferindu-i 50.000 de lei ca să le scape de un dosar penal. Procesul se va desfăşura la Tribunalul Galaţi. Potrivit comunicatului emis de cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Adriana Ionescu, asistentă medicală la Spitalul Judeţean Galaţi, şi Luminiţa Gabriela Tirim, asistentă la Casa Judeţeană de Pensii (CJP), în cadrul Serviciului de expertiză medicală, sunt arestate sub acuzarea de dare de mită. Potrivit procurorilor bucureşteni care au instrumentat acest dosar, toată „afacerea” s-a desfăşurat în perioada 23 noiembrie – 1 decembrie 2011, când cele două i-au promis ofiţerului DGA că-i vor da jumătate de miliard ca să le „rezolve” problema legată dosarul în care erau implicate alături de alte cadre medicale.

Din 50.000 de lei au dat 16.000 de lei

Potrivit DNA-ului, pe 25 noiembrie, din banii promişi, Adriana Ionescu a dat 10.000 de lei, iar pe 1 decembrie, cele două au mai venit cu 6.000 de lei. Acesta a fost şi momentul flagrantului. „În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparţinând inculpatei Ionescu Adriana. La data de 2 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a inculpatelor Tirim Luminiţa-Gabriela şi Ionescu Adriana pe o perioadă de 29 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi”, se arată în comunicatul procurorilor bucureşteni Anticorupţie.

”Mai multe cadre medicale…”

La momentul când a izbucnit acest scandal, „Viaţa Liberă” a prezentat cazul pe larg. Scriam atunci că ancheta „cadrelor medicale” se făcea sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi avea ca obiect modul în care se acordaseră pensiile de invaliditate prin intermediul CJP Galaţi. Mai exact, este vorba de întocmirea în fals a unor dosare, care aduceau bani în buzunarele unor indivizi pentru că li se atribuiseră în fals nişte grade de invaliditate. Logic este faptul că o astfel de „operaţiune” implică mai multe persoane şi nu doar pe cele două, care aveau calitatea de învinuit în ancheta de la Galaţi. De altfel, comunicatele de presă emise pe acest subiect au vorbit tot timpul de „mai multe cadre medicale”.

În aşteptarea finalizării dosarului pensiilor de invaliditate

Am prezentat atunci şi punctul de vedere al celor de la Parchetul Tribunalului, care declinaseră dosarul, imediat după flagrant, celor de la Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al CJP Galaţi, Greta Ioniţă, ne-a comunicat atunci faptul că în septembrie instituţia a făcut o plângere penală pe numele Luminiţei Tirim după ce au descoperit mai multe nereguli în felul în care s-au acordat câteva pensii de invaliditate. Ca urmare a acestei realităţi, s-a constituit o comisie care a luat la mână aproximativ 2.200 de dosare de acest gen pentru a se vedea unde mai sunt nereguli. Din ceea ce se poate vedea, dosarul cu cele două asistente a căpătat un final în ceea ce priveşte ancheta, urmând ca soluţia să o dea magistraţii gălăţeni. Mai rămâne acum să vedem ce se va întâmpla cu dosarul în care asistentele erau cercetate alături de alte „cadre medicale” pentru fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Citit 2133 ori Ultima modificare Marți, 20 Decembrie 2011 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.