Boicot la Barou?! Avocaţii gălăţeni nu şi-au ales decanul

Boicot la Barou?! Avocaţii gălăţeni nu şi-au ales decanul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adunarea generală a avocaţilor care ar fi trebuit să dea un conducător al breslei nu s-a putut ţine din cauză că nu s-a întrunit cvorumul. Facem precizarea că Baroul numără 465 de apărători, iar manifestarea ar fi trebuit să adune jumătate plus unul dintre membrii. Trebuie spus că o parte dintre cei prezenţi sâmbătă a considerat că se află în faţa unui boicot şi astfel s-au luat decizii care pot afecta cariera avocaţilor tineri. Cea mai dură este atacarea actelor semnate de fostul decan, avocatul Mircea Breahnă. Printre acestea s-ar număra şi examenul de definitivat. Facem precizarea că acest concurs s-a organizat la finele lui 2011 şi a însemnat admiterea în breaslă a  49 de apărători. În cazul în care actele ar fi contestate, iar instanţa o admite, examenul riscă să fie anulat.

Potrivit Domnicăi Toader la adunarea de sâmbătă au venit 195 de avocaţi şi toată lumea a aşteptat sâmbătă, până în jurul orei 12, sosirea Tecuciului. Avocata Toader susţine că venirea colegilor săi tecuceni, aproximativ 50 de persoane, ar fi însemnat întrunirea cvorumului şi mai ales împlinirea voinţei majorităţii, aceia de a avea un şef. În aceste condiţii, cei prezenţi au decis ca toate cheltuielile făcute cu închirierea sălii şi organizarea adunării care nu s-a putut ţine, să cadă în sarcina absenţilor.

Examenul de defintivat în pericol

Domnica Toader ne-a spus că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seamănă cu un boicot şi împreună cu alţi colegi ai săi au luat decizia de a nu lăsa lucrurile aşa. „Vom cere luni UNBR-ului (Uniunea Naţională a Barourilor din România, n.a.) un interimat, am făcut deja propunerea ca cei absenţi să achite cheltuielile făcute, pentru organizarea acestei adunări, care nu s-a putut desfăşura din cauza absenţei unora, este vorba de aproximativ 2.000 de lei, am mai propus să se interzică încasările timp de o lună de zile şi voi ataca în contencios toate actele semnate de Mircea Breahnă în calitate de decan, actele pe care le-a semnat după 14 mai 2011, când i-a expirat mandatul, dar mai ales pe cele pe care le-a semnat după ce UNBR a anulat  alegerile de la sfârşitul anului trecut. Printre acestea se numără examenul de definitivat pe care dumnealui şi-a pus semnătura deşi Uniunea decisese altfel”, a punctat avocata Toader.

Evenimente peste scandaluri

O altă adunare generală s-ar putea organiza în 15 zile de la cea neţinută, iar toate propunerile care s-au făcut sâmbătă trebuie discutate în Consiliul Baroului. Evenimentul de la finele săptămânii trecute vine într-un context extrem de agitat. O simplă rememorare a evenimentelor dau o imagine clară a ceea ce se întâmplă. A fost mai întâi scandalul cu suspendarea conducerii casei de asigurări a avocaţilor, din cauza unor „nereguli grave”. O expertiză contabilă a stabilit că acolo există un deficit de aproximativ trei miliarde de lei vechi. Suspendaţii au spus că modul de cheltuire a banilor nu a fost decizia lor şi că încă din 1996, aceasta a aparţinut Consiliului Baroului şi a decanului.

A venit apoi anularea alegerilor, care a însemnat îndepărtarea pentru un timp a fostului şef al avocaţilor, Mircea Breahnă, asta după ce acesta a condus destinele baroului opt ani de zile. A urmat plângerea penală prin care se dorea verificarea felului în care au fost cheltuiţi banii strânşi din cotizaţiile celor câteva sute de apărători. Parchetul a demarat deja cercetări împotriva contabilei Baroului şi se pare că ancheta nu se limitează doar la aceasta. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în următoarea perioadă, dar suntem convinşi că avocaţii îşi vor rezolva problemele cu mult calm şi demnitate.

Citit 1914 ori Ultima modificare Duminică, 15 Ianuarie 2012 22:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.