Condamnată la trei ani de puşcărie, anestezista Violeta Ghinea a atacat sentinţa Judecătoriei

Condamnată la trei ani de puşcărie, anestezista Violeta Ghinea a atacat sentinţa Judecătoriei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Găsită vinovată de ucidere din culpă, doctoriţa şi Spitalul Judeţean trebuie să achite o sumă considerabilă familiei îndoliate. Un caz similar a ajuns deja la CEDO

Anestezistul Violeta Ghinea a atacat decizia prin care Judecătoria o condamnă la trei ani de puşcărie. Alături de ea s-a înscris la recurs şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, motivul fiind că ambele părţi sunt obligate, alături de asigurator, să achite daunele morale şi materiale cauzate familiei Nicodim, care a pierdut un copil. Reamintim că după aproape şase ani de anchetă şi judecată, în ultimele zile ale lui 2011, medicul anestezist, Violeta Ghinea, a primit trei ani de puşcărie, interzicându-i-se să mai ocupe vreo funcţie implicând „exerciţiul autorităţii de stat”, dar mai ales să profeseze ca medic. Precizăm că până la rămânerea definitivă a acestei soluţii, Ghinea va rămâne în libertate. Doctorul şi spitalul trebuie să achite familiei Nicodim 65.000 de lei cu titlu de daune materiale, 50.000 de euro - daune morale, dar şi cheltuielile cu spitalizarea depăşesc suma de 100.000 de lei. În martie 2006, fiul familiei Nicodim, Andrei, în vârstă de 13 ani, a ajuns la Spitalul de Urgenţă, cu diagnosticul de apendicită acută. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie, medicul anestezist Ghinea a practicat rahianestezia, folosind în amestecul anestezic xilină şi fentanyl, fără să supravegheze starea copilului. Starea lui Andrei s-a înrăutăţit, intrând în stop cardio-respirator şi apoi în comă. Pe 14 aprilie 2006, băiatul a fost dus la Spitalul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, apoi la Spitalul de Pnemonologie Chirurgie Toracică „Marius Nasta” Bucureşti, după care a fost readus la Spitalul Judeţean Galaţi, unde a decedat pe data de 30 iulie 2006. Acesta nu este singurul proces pe care Spitalul Judeţean l-a pierdut, având de achitat daune serioase. Din aceeaşi categorie mai face parte şi cazul doctorului anestezist Mihai Stoica. Procesul a durat 12 ani de zile, iar din punt de vedere al faptelor penale, acesta nu a avut foarte mult de suferit. Prin sentinţă însă el a fost obligat alături de Spital să achite o sumă de bani şi o alocaţie pentru cei doi copii rămaşi fără mama, decedată ca urmare a unei cezariene. Acest din urmă caz a ajuns la Curtea Europeană a drepturilor Omului (CEDO).

 

Citit 4451 ori Ultima modificare Joi, 26 Ianuarie 2012 19:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.