Prietenul lui Boldea şi un dosar de 16 miliarde de lei

Prietenul lui Boldea şi un dosar de 16 miliarde de lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din referatul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitatea Organizată şi Terorism (DIICOT) a reieşit că înainte de a-şi pierde imunitatea parlamentară, deputatul Mihail Boldea a intrat în Turcia, pe 17 martie, prin punctul de frontieră Edime/Kapicule. Tot aici se mai arată că  martorul Adrian Azoiţei a fost cel care le-a confirmat anchetatorilor că deputatul a părăsit România. Boldea însuşi a spus în ultimele declaraţii date unui post naţional de ştiri că a fost condus de un prieten până în Turcia. Potrivit unor surse, Azoiţei a fost ridicat miercuri de anchetatori de la un fast food din Galaţi.

Poate că acest nume nu ne-ar fi spus nimic dacă nu l-am fi întâlnit într-un dosar al unei înşelăciuni cu un prejudiciu mare, de 16 miliarde de lei vechi, ţeapă care a fost dată combinatului în urmă cu zece ani. Materialul a apărut în paginile Vieţii Libere anul trecut, în mai, şi arătam atunci că este vorba despre un dosar care a pendulat între instanţele gălăţene şi cele din Bucureşti şi care nici acum nu se bucură de o soluţie definitivă. Doar că şi în acest caz, vorbim despre un inculpat care ar fi acţionat cot la cot cu Adrian Azoiţei, dar pe care nimeni nu l-a văzut vreodată, Dorinel Bozga.

Se reţine că el s-a sustras de la urmărirea penală şi de la judecată, iar la unul dintre termene, date anul trecut, instanţa a cerut să i se facă dovada că Bozga este decedat, pentru că omul figurează ca mort.

Mai mult, din ceea ce am aflat, Azoiţei s-a bucurat de avocaţi angajaţi, printre care, se pare că a figurat şi numele lui Mihail Boldea. În schimb, Bozga a avut, cel puţin în ultima perioadă apărători din oficiu, care au intrat la diverse termene fără ca să-l vadă la ochi pe clientul lor.

O ţeapă de 16 miliarde de lei se judecă de zece ani

Pe scurt, povestea penală este următoarea: Adrian Azoiţei şi Dorinel Bozga au fost trimişi în judecată în 2002 pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave împotriva, pe atunci, Ispat Sidex. Ţeapa era considerabilă: 16 miliarde de lei vechi. O firmă, pe nume Crisaliv, a cumpărat tablă şi a achitat-o cu file cec pentru care nu avea acoperire în cont. Cei doi sunt judecaţi în stare de libertate. În 2006 li s-a dat prima condamnare: câte şase ani şi patru luni închisoare pentru amândoi şi tot împreună urmau să achite prejudiciul. În mai 2007, Curtea de Apel i-a dat lui Azoiţei opt ani de puşcărie, Bozga rămânând cu şase ani şi patru luni.

La Înalta Curte, în aprilie 2008, magistraţii casează decizia şi trimit cauza spre rejudecare la Tribunalul Galaţi. În februarie 2010, instanţa gălăţeană le dă câte zece ani de puşcărie şi îi obligă să achite în solidar prejudiciul de 16.584.727.138 de lei vechi. În martie 2011, judecătorii Curţii desfiinţează sentinţa Tribunalului şi trimit dosarul spre rejudecare, cu menţiunea că toate actele procedurale care s-au făcut până la 27 noiembrie 2010 se menţin, adică tot ce s-a făcut până la această dată este în ordine. Rezultatul – procesul a ajuns pentru a treia oară în curtea Tribunalului, care va trebui să se pronunţe din nou, după care dosarul îşi va urma cursul la instanţele unde se poate ataca soluţia.

Citit 5381 ori Ultima modificare Luni, 26 Martie 2012 23:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.