Acuzat pentru omor deosebit de grav, cer achitarea!

Acuzat pentru omor deosebit de grav, cer achitarea!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acuzat de omor deosebit de grav, un tânăr este în libertate, deşi prima instanţă l-a condamnat la 16 ani de puşcărie. El a fost, de curând, la Curtea de Apel Galaţi, unde avocaţii săi au cerut achitarea.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Alexandru Mocanu, în urmă cu doi ani, pentru o crimă comisă în octombrie 2009. Au susţinut că acesta era constructor în casa victimei sale şi că avea datorii în sat, mobilul crimei fiind banii. Procurorii au mai arătat că inculpatul ar fi lăsat un geam deschis, în mod special, ca să se întoarcă în casa cu pricina. Lucru pe care l-ar fi făcut, doar că a fost surprins de victima sa, pe care a ucis-o. Anchetatorii au găsit în curtea condamnatului fesul folosit drept cagulă, haina cu care a fost îmbrăcat în timpul crimei şi mai multe lucruri despre care concubina lui ar fi mărturisit că erau pline de sânge, motiv pentru care suspectul le-ar fi spălat.

Mocanu şi-a susţinut nevinovăţia prin avocatul său. „Prin natura meseriei sale, ar fi trebuit să aibă un cimitir de victime. Noi nu spunem că este nevinovat, ci că nu a comis această faptă şi solicităm achitarea”, a susţinut avocatul.

Judecătorii gălăţeni au amânat pronunţarea pentru 11 iunie.

Citit 1844 ori Ultima modificare Luni, 04 Iunie 2012 17:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.