Încercare de resuscitare a cazului Balâc

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apărătorul lui Gheorghe Balâc, fostul candidat la un fotoliu în Senatul României şi care a fost arestat cu puţin înainte de alegeri, Gigel Potrivitu, a organizat marţi o conferinţă de presă. Motivul invocat de către avocat a fost acela că, în cazul clientului său, atât procurorii, cât şi judecătorii dau dovadă de exces de zel.

"Este cam ciudată chestiunea asta cu încercarea de a cumpăra influenţă. Gheorghe Balâc a fost atras şi menţinut în această capcană până când s-a realizat aşa-zisul flagrant. În rechizitoriul făcut de către procurori, probele considerate semnificative sunt înregistrări ale convorbirilor telefonice. Acestea arată clar faptul că grefiera denunţătoare îl întreabă pe Gheorghe Balâc de fiecare dată câţi bani oferă, când îi oferă, dacă nu cumva poate da un avans din acei bani înainte de pronunţarea sentinţei în cazul său.

Din punct de vedere legal, aici s-a comis un abuz, asta pentru că nici procurorii, dar nici denunţătorul nu aveau voie să îl influenţeze, să îl determine să comită această faptă, or tocmai asta s-a întâmplat", a spus Potrivitu, citind din stenogramele convorbirilor telefonice.

Avocatul a mai spus că ţinerea în arest a  lui Balâc  este o chestiune de statistică judiciară. "Am cerut eliberarea clientului şi am specificat că suntem de acord cu toate condiţiile ce se pot impune. Toate au fost refuzate de la un termen la altul. Asta mă face să cred că trebuie să avem şi noi corupţii noştri", a completat avocatul celui acuzat de cumpărare de influenţă.

Amintim  că Balâc a fost arestat după ce a promis că va plăti, conform procurorilor DNA, 650.000 de lei dacă un proces în care era implicat va primi o rezolvare favorabilă. Din aceşti bani, 500.000 de lei ar fi trebuit să ajungă la magistratul care judecă dosarul cauzei, iar 150.000 de lei ar fi ajuns la grefiera ce ar fi intermediat traficul de influenţă.

Grefierul a denunţat însă fapta, iar Balâc a ajuns în arest după un flagrant făcut într-un restaurant din Galaţi.

Citit 1010 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.