Plângeri aberante în dosarul uciderii unui condamnat gălăţean

Plângeri aberante în dosarul uciderii unui condamnat gălăţean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai mulţi deţinuţi care au dat declaraţii în dosarul în care sunt acuzaţi foşti angajaţi ai Penitenciarului au ajuns miercuri la Curtea de Apel, după ce Petre Blaj i-a acuzat de mărturie mincinoasă.

Blaj este unul dintre cei condamnaţi pentru uciderea în bătaie a condamnatului Sandu Constantin. În acest dosar, toţi cei care se aflau în cameră cu Sandu au fost anchetaţi şi ulterior chemaţi ca martori în instanţă. Se pare că Blaj le-a făcut plângere penală, dar toţi deţinuţii au fost găsiţi nevinovaţi de Parchet. Blaj s-a plâns instanţei de soluţie. Miercuri, magistratul Curţii de Apel a pus pe tapet problema legată de lipsa competenţei sale de a judeca o faptă cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătorie. Cel mai probabil, deţinuţii din boxă nu au înţeles despre ce este vorba, dar au reţinut ultima parte a discursului judecătorului, în care acesta îi întreba dacă mai vor să fie citaţi pentru a ajunge în instanţă. „Doresc să ştiu care sunt motivele pentru care mă cheamă. Am trei declaraţii date…Ce, vrea să mi le întorc? Nu le întorc… Probabil îi este dor de noi. Ne vedem aici! Nu doresc să mai fiu citat”, a spus deţinutul.

Blaj nu a fost prezent miercuri la acest dosar, deoarece la Înalta Curte s-a judecat chiar procesul în care el şi alţi 12 colegi sunt acuzaţi fie de uciderea lui Sandu Constantin, fie de fapte care au avut legătură cu moartea acestuia. Procesul se află de mai bine de un an la instanţa supremă, fără să primească o soluţie.

Citit 1644 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2013 11:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.