În dosarul asasinării lui Chiaburu, condamnaţii au rămas fără avocaţi

În dosarul asasinării lui Chiaburu, condamnaţii au rămas fără avocaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au prelungit marţi mandatele de arestare ale celor patru condamnaţi pentru asasinarea lui Marcel Chiaburu.

Aurelian, Valeriu şi Costel Stănescu, dar şi Toader Vilson s-au trezit într-o postură mai puţin plăcută, aceea de a rămâne fără avocaţii care i-au apărat până acum. Unii şi-au reziliat contractul, dar alţii nici măcar nu s-au prezentat ca să-şi reprezinte clienţii. Judecătorii gălăţeni au decis astfel ca avocaţii absenţi fără motivaţie, Maria Vasii şi Florentin Sorescu, să primească o amendă de câte 500 de lei. Ei au posibilitatea, luna viitoare, să conteste aceste amenzi, aducând probe care să ateste motivele pentru care nu au ajuns la Galaţi.

Cei patru membri din familia Stănescu au fost condamnaţi de prima instanţă la câte 18 ani de puşcărie pentru că l-au omorât pe Maricel Nicolau, zis Chiaburu. Aurelian şi Valeriu şi-au recunoscut fapta, nu însă şi Toader Vilson şi Costel Stănescu. Marţi, ei au avut însă o schimbare de atitudine. Cei doi au acceptat prelungirea stării lor de arest, dar unul dintre ei a avut o întrebare retorică pentru judecători: „Eu n-am făcut puşcărie 20 de ani, de ce sunt eu un pericol?”, a punctat condamnatul, nedumerit că, de fiecare dată, Parchetul propune prelungirea încarcerării argumentând că reprezintă un pericol social.

Reamintim că, la finele lui 2010, în Restaurantul Chinezesc, Chiaburu a fost ucis de cei din familia Stănescu. Anchetatorii au stabilit că totul a pornit de la un conflict mai vechi, ce ar fi existat între cele două familii rivale.

Citit 2934 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2013 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.