Avocaţii au pledat în van: Mandate prelungite în dosarul "fabricii de ţigări"

Avocaţii au pledat în van: Mandate prelungite în dosarul "fabricii de ţigări"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dosarul „fabricii de ţigări” a ajuns la Curtea de Apel, unde avocaţii au făcut pledoarii pentru eliberarea din închisoare a clienţilor lor, după aproape doi ani de detenţie preventivă. Magistraţii au respins recursurile, dar şi cererile de înlocuire a măsurii arestării.

Avocaţii ceruseră ca celor şase inculpaţi să li se înlocuiască arestul cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. Ei au adus ca argument faptul că, de patru luni, cercetarea judecătorească la Tribunal a stagnat la punctul în care sunt audiaţi cetăţenii bulgari, că martorii sub acoperire „sunt aşa de bine acoperiţi că nu mai ştie nimeni unde să-i găsească”, că de aproape un an şi nouă luni, de când s-a iscat scandalul „fabricii de ţigări de la Tirighina”, unul dintre cei opt inculpaţi, care figurează ca fugit, nu ar fi fost dat în urmărire generală. Este vorba despre Bogdan Mihalcea, pe care avocaţii l-ar fi căutat în lista Poliţiei şi nu l-ar fi găsit. Toate aceste argumente, dar şi faptul că arestul preventiv s-a prelungit prea mult în condiţiile în care magistraţii nu au dat nicio soluţie în acest dosar, ar trebui, în opinia avocaţilor, să determine o schimbare de optică a judecătorilor asupra dosarului.

Magistraţii Tribunalului şi ai Curţii nu au găsit însă oportună această modificare de optică, motiv pentru care au dat undă verde prelungirii mandatelor de arestare.

Reamintim că, în decembrie 2011, DIICOT Galaţi a făcut public faptul că la Tirighina s-a găsit o linie tehnologică de fabricare a tutunului de contrabandă, unde lucrau câţiva bulgari. Atunci s-au făcut şase arestări, iar la finalul anchetei au fost trimişi în judecată opt inculpaţi, dintre care unul este fugit, iar altul se află în stare de libertate.

Citit 1683 ori Ultima modificare Luni, 09 Septembrie 2013 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.