Doi ani şi zece luni de închisoare pentru că i-a furat bijuteriile mamei sale

Doi ani şi zece luni de închisoare pentru că i-a furat bijuteriile mamei sale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Soarta tânărului care a furat 300 de grame de bijuterii din aurul mamei sale a fost pecetluită de magistraţii Curţii de Apel, care i-au dat doi ani şi zece luni de puşcărie pentru fapta comisă.

Povestea este halucinantă prin felul în care cinci tineri au ajuns în faţa completului de judecată. Totul a pornit de la preocuparea lui Marius Gabriel Ghiassi de a obţine repede câştiguri mari. El a decis să-i fure bijuteriile mamei sale, dar a ajuns după gratii, din cauza condamnărilor cu suspendare pe care le primise anterior, pentru alte fapte.

Marius Gabriel Ghiassi este arestat acum, dar în trecut ori de câte ori avea nevoie de bani mergea la mama lui, care-i dădea diverse obiecte din aur, pe care el le amaneta sau a le vinde. Ştiind că femeia urma să plece de acasă împreună cu concubinul ei, Ghiassi a decis să-i fure aurul. A chemat un prieten, pe Alexandru Liviu Caranfil, ca să-i fie părtaş la "afacere". După miezul nopţii, au urcat pe acoperişul blocului vecin, au sărit pe cel unde locuia mama lui Ghiassi, au legat o funie de o gură de aerisire, iar Marius a coborât până la fereastra băii apartamentului mamei sale. A intrat în casă, a luat punga cu cele 300 de grame de bijuterii din aur şi de aici a început nebunia.

Cum trebuia să scape de aur cât mai repede, a început să-l vândă la casele de amanet, prin interpuşi, pentru a nu apărea în actele societăţilor. Astfel, Caranfil l-a contactat pe fostul iubit al surorii sale, Petre Siminel, care a mirosit că e rost de făcut bani şi a decis să-l jefuiască pe Caranfil când acesta avea să-i aducă bijuteriile. L-a cooptat pe Marian Roşca, agent de pază la o firmă, care avea nevoie acută de bani. Pentru 3.000 de lei, omul a acceptat să joace rolul jefuitorului, pentru că urma să fie evacuat din casă dacă nu-şi achita datoriile.

Caranfil a realizat imediat că a fost tâlhărit de singurul care ştia povestea aurului. A recuperat bijuteriile pentru a i le da lui Ghiassi, dar între timp femeia făcuse plângere la poliţie. Parchetul i-a trimis pe toţi în judecată, vorbind în rechizitoriu şi de alte fapte în care au fost implicaţi o parte dintre inculpaţi. Acest lucru, dar şi faptul că aveau şi alte condamnări cu suspendare au atârnat foarte greu când judecătorii au pronunţat sentinţa.

Judecătoria i-a dat lui Ghiassi trei ani şi opt luni de închisoare, iar Curtea de Apel a decis, în ultima cale de atac, ca acesta să stea după gratii doi ani şi zece luni. Caranfil a primit de la prima instanţă un an şi jumătate cu suspendare, Curtea i-a dat doar un an, Petru Siminel s-a ales de la Judecătorie cu o condamnare de cinci ani şi jumătate de închisoare, Curtea i-a dat patru ani şi şase luni, iar Marian Roşca, care a luat patru ani cu suspendare de la prima instanţă, s-a ales cu o condamnare de trei ani cu suspendare din partea Curţii de Apel.

Citit 1768 ori Ultima modificare Luni, 06 Ianuarie 2014 16:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.