Fostul procuror şef al DNA Slobozia, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Fostul procuror şef al DNA Slobozia, condamnat la trei ani de închisoare cu executare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul şef al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi favorizarea infractorului, decizia nefiind definitivă.

Judecătorii instanţei supreme au mai dispus ca Dumitru Cristudor să nu poată exercita anumite drepturi pe o perioadă de un an după executarea pedepsei de trei de închisoare.

Prin decizia luată luni de magistraţii de la instanţa supremă a fost menţinută măsura arestării preventive în cazul lui Dumitru Cristudor. De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea de la Cristudor a sumei de 5.354 de lei, reprezentând contravaloarea a zece pomi tuia şi a două maşini cu piatră.

Judecătorii au mai dispus ca Dumitru Cristudor să restituie autoturismul Audi A4 pe care l-ar fi primit de la Vasile Daniel Taifas şi au menţinut sechestrul asigurător asupra maşinii, până la rămânerea definitivă a deciziei.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citit 1104 ori Ultima modificare Marți, 13 Mai 2014 14:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.