Două DOSARE de CORUPŢIE ale DNA Galaţi AMÂNATE patru luni de zile

Două DOSARE de CORUPŢIE ale DNA Galaţi AMÂNATE patru luni de zile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Magistraţii Curţii Supreme au amânat pentru septembrie două dosare de corupţie care se judecă de mulţi ani în instanţele româneşti şi care au legătură cu Galaţiul. Primul este „dosarul mită la bac”, iar celălalt este legat de fosta poliţistă, Irina Lucia Bologa, acuzată că a luat 16.000 de euro pentru ca să-l ajute pe un individ să scape de dosarul pe care-l avea la DIICOT Bacău.

Ambele cauze penale au fost instrumentate de procurorii gălăţeni ai DNA, care le-au trimis instanţei de judecată în 2011. Aflate în al patrulea an de judecată, dosarele penale sunt pe cale să se aleagă cu decizii definitive, iar inculpaţii şi DNA-ul vor fi nevoiţi să le accepte, indiferent de cum se vor prezenta acestea. 

„Mită la bac” se va relua pe 9 septembrie, când cei 17 inculpaţi, aflaţi în libertate, vor fi nevoiţi să vină în sala de judecată pentru a-şi susţine cauzele. Toţi au primit condamnări cu suspendare, amenzi sau chiar achitări din partea magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti. În schimb, cei condamnaţi trebuie să achite peste 150.000 de lei, cheltuieli cu judecata. DNA-ul i-a trimis în judecată pe cei 17 inculpaţi, profesori, elevi şi chiar o avocată, fiica uneia dintre cadrele didactice, pentru că ar fi fraudat examenul de bacalaureat din 2010.

Cel al poliţistei din Galaţi, care a fost condamnată de două instanţe la trei ani de închisoare, a fost amânat pentru 4 septembrie, când Curtea Supremă va relua judecata.

Citit 1931 ori Ultima modificare Duminică, 08 Iunie 2014 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.