Chiar dacă şi-a recunoscut fapta, fostul arhitect-şef Banaş rămâne după gratii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul arhitect al Primăriei Galaţi, Ioan Banaş, rămâne după gratii,  au decis, ieri seară, judecătorii Tribunalului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

Reamintim că Banaş a recunoscut în instanţă toate acuzaţiile, aşa cum au fost prezentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Recunoaşterea a făcut în baza noilor reglementări care îi reduc o treime din pedeapsa ce i s-ar cuveni.

Ioan Banaş a fost prins în flagrant de anchetatorii Anticorupţie în timp ce lua mită de la un individ care-şi construise un balcon şi dorea să intre în legalitate. El a fost apoi eliberat şi arestat din nou, după ce s-a dovedit că a luat legătura cu unul dintre martorii din dosar.

Între timp a fost trimis în judecată alături de Luminiţa Micuţă, aceasta fiind acuzată că ar fi intervenit la unul dintre denunţători în favoarea lui Banaş.

Citit 614 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.