PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA, o gălăţeancă a ÎNVINS SISTEMUL BANCAR la Tribunal

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA, o gălăţeancă a ÎNVINS SISTEMUL BANCAR la Tribunal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Femeia a reuşit, prin decizie judecătorească definitivă, să oblige banca să-i convertească creditele din franci elveţieni în lei, la cursul de schimb de la data acordării împrumutului * De asemenea, un comision abuziv a fost anulat


Tribunalul Galaţi i-a dat câştig de cauză unei gălăţence, în lupta pe care aceasta a dus-o cu o bancă de la care a luat un împrumut de 163.495 de franci elveţieni. Este vorba despre o refinanţare a altor două împrumuturi, pe care femeia le contractase pe vremea când era în Bucureşti.

Decizia Tribunalului este definitivă şi foarte clară: obligă banca să convertească în RON creditul acordat reclamantei la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului. Mai mult, constată şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit. Ca urmare, banca este obligată de instanţă să-i restituie femeii (care lucrează la o altă bancă din Galaţi) suma de 32.017,77 lei, reprezentând contravaloarea comisionului de risc pe care ea l-a plătit.

Liber de la Curtea Europeană

Hotărârea nu este încă redactată, dar atât cea care a dat în judecată instituţia bancară, cât şi banca au făcut o serie de mutări. Femeia a cerut deja să se execute de îndată decizia, în timp ce la Tribunalul Galaţi, în iulie, banca a depus o cerere de revizuire a hotărârii favorabile clientei lor, care este o cale de atac extraordinară.

Reprezentanţii băncii susţin că femeia ar fi solicitat doar convertirea creditului în lei la cursul de schimb de la data acordării împrumutului, dar că judecătorii i-au dat mai mult decât a cerut. În plus, pe 1 septembrie, banca a obţinut şi suspendarea acestei sentinţe definitive, până la judecarea acţiunii de revizuire.

Următorul termen este pe 25 septembrie, când probabil se vor aduce argumente pro şi contra revizuirii acestei sentinţe.

Interesant este fondul pe care a venit acest dosar prin care reclamanta a câştigat războiul cu sistemul bancar. Ea a făcut iniţial reclamaţie la Protecţia Consumatorului, care a amendat banca. Apoi, în mai 2012, femeia a pornit procesul, pierzând la Judecătorie, în decembrie 2013. Ea a contestat decizia, în martie 2014, iar în iunie 2014 a avut primul termen de judecată la Tribunal.

La sfârşitul lui aprilie 2014, Curtea Europeană de Justiţie a dat o decizie referitoare la împrumuturile în franci elveţieni, care a răsturnat oarecum sistemul bancar. Instanţa europeană a decis că judecătorii trebuie să declare clauză abuzivă paragraful care prevede că plata ratelor se face la cursul actual şi nu cel de la data semnării contractului. Cu alte cuvinte, magistraţii români sunt cei care dispun modalitatea de plată a ratelor, în conformitate cu decizia Curţii Europene de Justiţie, lucru care s-a şi întâmplat în acest dosar.

S-a creat un precedent

Avocatul Gheorghe Piperea, specializat pe procese mamut împotriva băncilor, a spus despre hotărârea dată de Tribunalul Galaţi că „este prima decizie irevocabilă a justiţiei române care dispune convertirea în lei a creditului în franci elveţieni, la cursul de schimb de la data acordării creditului (la care se adaugă o majorare de 10 la sută). Ca să fie lucrurile clare - şi entuziasmul meu explicabil - decizia este irevocabilă. Este vorba, deci, de un precedent care va fi greu de „răsturnat” în celelalte procese, inclusiv în procesele gestionate de noi, în care sunt angrenaţi 2.400 de reclamanţi - consumatori, contra unui număr de 11 bănci pârâte”, a scris acesta pe pagina lui de pe o reţea de socializare.

Citit 5069 ori Ultima modificare Joi, 11 Septembrie 2014 00:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.