În libertate, şeful suspendat al CJ Brăila, Bunea Stancu, ESTE UN PERICOL, conform Tribunalului Galaţi

În libertate, şeful suspendat al CJ Brăila, Bunea Stancu, ESTE UN PERICOL, conform Tribunalului Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gheorghe Bunea Stancu reprezintă în continuare un pericol pentru continuarea anchetei DNA, în parte şi pentru că încă deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, chiar dacă acum este suspendat. Acesta a fost unul din argumentele pentru care magistratul Tribunalului Galaţi i-a prelungit arestul la domiciliu. "Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu, urmărirea penală fiind în plină desfăşurare, nefiind administrate toate probele necesare soluţionării cauzei. Aşa fiind, câtă vreme inculpaţii îndeplinesc aceleaşi funcţii avute în vedere la luarea măsurii preventive dispuse faţă de aceştia, se impune menţinerea măsurii respective", arată magistratul, în motivarea deciziei sale.

În august, la izbucnirea scandalului, Gheorghe Bunea Stancu şi Florin Mija, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, au fost arestaţi la domiciliu şi au fost suspendaţi din funcţii, suspendarea fiind valabilă pe întreg parcursul măsurii preventive.

Judecătorul readuce în discuţie şi faptul că, în august, la luarea primei decizii referitoare la „încarcerarea” la domiciliu, a plecat de la considerentul că funcţiile deţinute de Bunea Stancu şi Mija le conferă acestora un ascendent asupra foştilor subalterni. "Astfel, pentru a preîntâmpina orice risc de influenţare frauduloasă a aflării adevărului, s-a apreciat că măsura preventivă a arestului la domiciliu este cea mai potrivită pentru protejarea bunei desfăşurări a procedurii judiciare, dar şi a drepturilor şi intereselor inculpaţilor", a reiterat magistratul, în motivarea sa.

La prelungirea măsurii, Tribunalul a avut în vedere şi solicitarea în acest sens a procurorilor DNA, în vederea finalizării anchetei. "DNA ST Galaţi a solicitat prelungirea arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, motivat în esenţă de faptul că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu, câtă vreme urmărirea penală este în plină desfăşurare, urmând a fi finalizată percheziţia informatică vizând mediile de stocare ridicate în timpul percheziţiilor domiciliare şi a se întocmi alte acte procedurale necesare pentru soluţionarea urmăririi penale a cauzei", mai scrie judecătorul.

Din informaţiile pe care le deţinem, câtorva din cele peste 20 de persoane care deţineau doar calitatea de suspect, li s-a adus deja la cunoştinţă că „au avansat” la cea de inculpat.

Interesantă este şi strămutarea dosarului, cerută de cei de la DNA, care induce ideea că ancheta este pe ultima sută de metri. Cererea de strămutare a ajuns la Curtea Supremă, care a trimis-o, pe 8 septembrie, la Curtea de Apel Galaţi. Potrivit noilor reguli, cererile de strămutare se fac la curţile de apel pe raza cărora ar trebui să se judece viitorul dosar penal. Interesant este că DNA a cerut strămutarea tocmai pentru ca dosarul să nu fie judecat de instanţele din Galaţi. Rămâne de văzut când va ajunge cererea de strămutare la Galaţi şi care îi va fi soluţia.

Între timp, joi, magistraţii vor avea pe masă contestaţia făcută de Bunea şi Mija, care nu mai vor arest la domiciliu, ci solicită control judiciar.

Citit 1227 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Septembrie 2014 20:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.