S-a stabilit calendarul AUDIERILOR în dosarul "Gâlcă"

S-a stabilit calendarul AUDIERILOR în dosarul "Gâlcă"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Intrat în al cincilea an de judecată, dosarul "Gâlcă" are deja anunţat programul pe care-l va avea la Curtea Supremă. Magistraţii bucureşteni au admis probele cerute atât de procurorii DNA, cât şi de o parte dintre inculpaţi, făcând astfel un calendar al administrării acestora. Este vorba despre audierea unor interceptări, dar şi a 13 martori. Audierea martorilor se va încheia în luna noiembrie, dacă aceştia vor veni aşa cum sunt programaţi. De asemenea, în instanţă, vor fi ascultate 14 înregistrări care se referă la şase inculpaţi: Vasile Bogdan, Costel Pohrib, Dumitru Cozma, Petrică Tudosă, Ion Popescu şi Alexandru Bălan.

Reamintim că procesul penal a încetat în cazul fostului procuror general al Parchetului Curţii de Apel, Dinu Gâlcă, după ce acesta a decedat. De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Iaşi, acolo unde s-a judecat în prima fază procesul, i-au achitat pe toţi inculpaţii deferiţi justiţiei de către procurorii DNA în 2010. DNA a atacat decizia judecătorilor ieşeni, iar Curtea Supremă a admis, de curând, probele solicitate.

În urmă cu cinci ani, acest dosar a provocat un cutremur pe plan local, din cauza numelor inculpaţilor. Mai mulţi afacerişti, poliţişti, un avocat, un notar, un fost inspector de la Parchetul Curţii de Apel, în total zece inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru fapte asimilate celor de corupţie. DNA Galaţi a arătat că Dinu Gâlcă şi-a folosit funcţia de procuror general pe trei judeţe pentru a-şi ajuta amicii afacerişti care aveau diverse probleme sau pentru ca unii dintre ei să-şi păstreze funcţiile în diverse instituţii publice.

Cert este că până la finalul acestui an, magistraţii Înaltei Curţi vor face doar cercetare judecătorească şi, cel mai probabil, de-abia anul viitor vom afla care este opinia lor despre achitarea dictată de Curtea de Apel Iaşi. Decizia Curţii Supreme va fi definitivă.


CITEŞTE ŞI: S-a decis ELIBERAREA fostei şefe a Judecătoriei Făurei. Curtea de Apel a condamnat-o la doi ani cu suspendare

Citit 1570 ori Ultima modificare Luni, 23 Martie 2015 19:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.