Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că pensia de urmaş se acordă copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă persoana decedată avea calitatea de pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea pensiei. Copiii au dreptul la pensia de urmaş până la împlinirea vârstei de 16 ani, iar dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
Legea mai prevede că pensia de urmaş se acordă pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la 16 ani sau în cazul copiilor care îşi continuă studiile, până la 26 de ani.
După împlinirea vârstei de 16 ani, copilul urmaş are obligaţia la fiecare început de an şcolar sau universitar să facă dovada continuării studiilor prin depunerea la Casa Judeţeană de Pensii a unei adeverinţe.
În situaţia în care copilul urmaş nu face această dovadă, pensia de urmaş se suspendă.
În ceea ce priveşte soţul supravieţuitor, legea sus-menţionată precizează că acesta are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.
În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş pentru soţul supravieţuitor se diminuează cu 0,5 la sută pentru fiecare lună, respectiv, cu 6 la sută pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Pensia de urmaş se poate acorda şi indiferent de vârstă în perioada în care soţul supravieţuitor este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.
În situaţia în care soţul susţinător a decedat din cauza unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă aceste venituri sunt mai mici de 35 la sută din câştigul salarial mediu brut prevăzut de lege.
De asemenea, legea precizează că soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă veniturile respective sunt mai mici de 35 la sută din câştigul salarial mediu brut reglementat de lege.