Codul de procedură civilă stabileşte în mod explicit competenţa materială a judecătoriei, atât în primă instanţă, cât şi în judecarea căilor speciale de atac.
În ceea ce priveşte competenţa în primă instanţă, indiferent dacă obiectul cererii este sau nu evaluabil în bani, judecătoria soluţionează următoarele litigii:
- cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie (ex. cererea pentru desfacerea căsătoriei, cererea pentru restituirea darurilor în cazul ruperii logodnei, cererea pentru exercitarea autorităţii părinteşti sau privind obligaţia de întreţinere, cererea pentru instituirea tutelei minorului, punerea sub interdicţie judecătorească, instituirea curatelei, etc);
- cererile referitoare la înregistrările în registrul de stare civilă;
- cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a mai multor persoane, precum şi cererile referitoare la raporturile juridice ale asociaţiilor de proprietari stabilite cu persoane fizice sau juridice;
- cererile de evacuare, indiferent de cauza acesteia (încetarea contractului de închiriere, neachitarea chiriei, etc.);
- cererile referitoare la strămutarea de hotare şi în grăniţuire;
- cererile posesorii, indiferent de valoarea obiectului;
- cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face, neevaluabile în bani, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;
- cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;
- cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare (partajul bunurilor comune ale soţilor, partajul succesoral);
- orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor (profesionişti sau neprofesionişti).
De asemenea, judecătoria soluţionează şi alte cereri expres stabilite prin lege (ex. cererile în materia executării silite, cererile de valoare redusă pentru recuperarea creanţelor ce nu depăşesc suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei care se soluţionează prin procedura specială prevăzută de Codul de procedură civilă).
În ultimă instanţă, judecătoria este competentă să soluţioneze căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi a altor organe cu astfel de activitate, în cazurile reglementate de lege.
