Ce activităţi se mai desfăşoară în vacanţa judecătorească

Ce activităţi se mai desfăşoară în vacanţa judecătorească
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În perioada vacanţei judecătoreşti, în cadrul Arhivelor Secţiei Penale, Civile, precum şi în cadrul Biroului Registratură de la Judecătoria Galaţi, programul cu publicul va fi modificat. Astfel, justiţiabilii pot apela la serviciile arhivarilor sau registratorilor în fiecare zi de marţi şi joi, între orele 9,00 şi 13,00.  Programul la arhiva veche va fi miercurea, între orele 9,00 şi 13,00.

Până pe 28 august, în timpul vacanţei judecătoreşti, la Biroul de Informare şi Relaţii publice din cadrul Tribunalului Galaţi nu se vor ţine audienţe. În această perioadă, toate cererile şi petiţiile vor fi trimise în scris pe adresa instanţei. Tot pentru perioada menţionată, Centrul de informaţii şi relaţii cu publicul va avea program doar lunea şi joia, între orele 9,00 şi 12,00.

Sursa foto: jurnalul.ro

Citit 1369 ori Ultima modificare Luni, 13 Iulie 2015 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.