Prestaţia compensatorie, ca instrument juridic, reprezintă forma de reparaţie a dezechilibrului semnificativ pe care divorţul îl poate produce în condiţiile de viaţă ale unuia dintre soţi. Acest beneficiu prevăzut de legiuitor nu trebuie să se confunde nici cu dreptul la despăgubiri, nici cu obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi, deoarece poate fi solicitat în condiţii şi din raţiuni distincte de celelalte două instituţii juridice.
Condiţiile prestaţiei compensatorii
Articolul 390 din Codul Civil prevede patru condiţii pentru a putea beneficia de această dispoziţie legală: divorţul să se pronunţe din culpa exclusivă a soţului pârât, divorţul să producă un dezechilibru semnificativ în condiţiile de trai ale soţului inocent, căsătoria să fi durat cel puţin 20 de ani şi soţul inocent să nu pretindă de la soţul vinovat, odată cu desfacerea căsătoriei, şi obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere.
Cu privire la ultima condiţie, este important de menţionat că în ipoteza în care soţul inocent solicită prestaţie compensatorie şi nu este acordată de instanţă, nu poate fi împiedicat să solicite, pe cale separată, pensie de întreţinere, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, respectiv starea de nevoie din cauza unei incapacităţi de a munci, survenită înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau în termen de un an de la desfacerea căsătoriei, cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
Stabilirea prestaţiei compensatorii
Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei, conform art. 391 Cod Civil. Acest lucru înseamnă că nu poate fi cerută în timpul căsătoriei, înainte de introducerea cererii de divorţ, chiar dacă părţile sunt separate în fapt, şi nici după pronunţarea desfacerii căsătoriei.
Acest beneficiu al soţului inocent poate fi stabilit în bani sau în natură. În ceea ce priveşte stabilirea prestaţiei compensatorii în bani, poate îmbrăca fie forma unei sume globale, fie cea a unei rente viagere. Stabilirea prestaţiei compensatorii în natură este mai rară şi constă, în general, în determinarea acesteia sub forma dreptului de uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile aparţinând soţului vinovat.
Modificarea şi încetarea prestaţiei compensatorii
După stabilirea prestaţiei şi a formei acesteia, instanţa poate mări sau micşora cuantumul, în situaţia modificării semnificative a mijloacelor debitorului şi a resurselor creditorului. Hotărârea judecătorească prin care se stabileşte prestaţia compensatorie se bucură de o autoritate de lucru judecat relativă, până la momentul schimbării condiţiilor ce au stat la baza pronunţării ei.
Articolul 395 din Codul Civil prevede faptul că prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi, recăsătorirea soţului creditor sau când soţul creditor obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei.
Dacă în primele două situaţii expuse operează o încetare de drept a prestaţiei compensatorii, în privinţa celei de-a treia, soţul debitor trebuie să se adreseze instanţei şi să solicite încetarea obligaţiei de a plăti prestaţia compensatorie, aspect ce trebuie dovedit prin probe.
