„Duşman al poporului”, pe viaţă

„Duşman al poporului”, pe viaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toată viaţa, Mircea Negoiţă a purtat stigmatul de „duşman al poporului”. A fost un chin să-şi găsească un loc de muncă pentru că „nu corespundea politic”.

Un dosar întreg de note informative, semnate de „Gabriel”, „Horaţiu”, „Popescu”, „Lefter Ion”, stau mărturie că, din trei oameni cu care vorbea, doi erau informatori la Securitate. A descoperit cu tristeţe că unul dintre mulţii săi turnători i-a fost elev.  A fost chiar unul dintre cei pe care i-a ajutat să intre la liceu.

La târnăcop şi roabă

Abia ajuns acasă după un an şi jumătate de puşcărie politică, l-a şi luat miliţianul din sat în primire. „Voia să-mi iau angajament că am să spun ce vorbesc chiaburii şi cârciumarii împotriva regimului. Am refuzat”, povesteşte dl Negoiţă.

A muncit în sat o lună jumate, la sfeclă de zahăr, şi cu banii câştigaţi a plecat la Buzău să se angajeze. Avea doar şcoala profesională de lăcătuş. Nimeni nu-l voia. Printr-o relaţie, a ajuns la o unitate de fabricat traverse de cale ferată din beton, ca muncitor necalificat.

„După două săptămâni, a venit o trupă de la Organizaţia Tineretului Muncitoresc, care racola tineret pentru construcţia unei căi ferate Cerna - Jiu. Le-am spus că sunt lăcătuş şi m-au luat. Am muncit cu târnăcopul toată vara. Nici vorbă de meserie!”

„În noiembrie, se făcuse frig, iar noi stăteam în corturi, la Tismana, în pădure. Era groaznic, eram atacaţi de partizani care ne luau hainele şi mâncarea. Primiserăm nişte puşti de tir, dar când veneau aceia cu mitralierele, ne ascundeam. De teamă, am plecat la Târgu Jiu”.

A muncit apoi  sus, pe Parâng, la montatul stâlpilor de înaltă tensiune. „A venit iarnă grea şi ne-au trimis acasă până în primăvară. Am venit acasă cu şubă, haine groase, m-a invidiat familia că sunt boier. În primăvară nu m-au mai angajat”.

În armată a muncit tot cu târnăcopul şi lopata. „Parcă eram deţinuţi politici, dezbrăcaţi, flămânzi, osteniţi”, povesteşte dl. Negoiţă.

„Securitatea era pe urmele mele”

Azi îşi găsea un loc de muncă, a doua zi nu mai era primit pentru că intervenea Securitatea. Sistematic i se cerea să devină informator. Refuzurile lui atrăgeau noi persecuţii.

„Am lucrat ca muncitor necalificat în Port Docuri. Aveam 55-60 de kg şi căram de trei ori greutatea mea scânduri de brad din şlep, pe mal. Mi-am distrus coloana. Uneori am ameţeli şi îmi pierd echilibrul, picioarele îmi amorţesc şi, dacă nu am grijă, cad din picioare”, povesteşte fostul deţinut politic.

A fost de nenumărate ori dat afară din serviciu sau i s-a refuzat angajarea ori a fost descalificat din cauza dosarului. Din păcate, nu avem spaţiu pentru a povesti toate chinurile îndurate. Vom reţine, în continuare doar câteva din cele mai marcante experienţe.

„Raiul” deţinuţilor

În 1959, când s-a angajat la Laminorul Cristea Nicolae ca lăcătuş, credea că a ajuns în rai. Muncea la temperaturi de peste 70 de grade. Avea să afle că acolo erau angajaţi toţi foştii deţinuţi politici, pentru reabilitare. A fost forţat să se reabiliteze.

Munca într-o singură tură i-a permis să facă liceul la seral. Angajat la Combinatul siderurgic din Galaţi, a făcut şi două inovaţii, uşurând munca şi scurtând procesul de producţie. Banii şi meritele i-au luat alţii. Nu primea nici prime, nici concedii, nimic! 

Ca instructor în combinat, s-a purtat foarte bine cu elevii. Fostul ministru Alexandru Georgescu l-a ajutat să se angajeze la Combinatul din Târgovişte. Şi aici a fost persecutat. De exemplu, deşi făcea muncă de referent mecanic, a fost încadrat ca diriginte de şantier. Diferenţa de bani era de 500 de lei, pe care îi lua altcineva.

Două milioane de euro

Azi, dl Mircea Negoiţă e pensionar. Pensia e mică şi nu-i ajunge pentru câte medicamente are de luat pentru sănătatea şubrezită de închisoare, tortură şi muncă grea. A şi renunţat la câteva dintre doctoriile prea scumpe. Drepturile de fost deţinut politic nu-i sunt respectate.

Pentru a supravieţui, trebuie să urmeze urgent o operaţie în străinătate şi nu are bani. A vândut tot ce-a avut de preţ ca să-şi salveze de la moarte soţia bolnavă, dar n-a reuşit. În plus, trebuie să le plătească rudelor soţiei diferenţa de bani pentru a putea rămâne în casă.

Disperat, în ianuarie 2009 a dat în judecată statul cerând despăgubiri.  A câştigat în primă instanţă. Procurorul a făcut apel şi a pierdut. Urma să facă recurs la Curtea Supremă, dar a preferat să introducă o nouă acţiune în baza legii 221.

Pentru chinul îndurat cere despăgubiri de două milioane de euro. Banii îi sunt necesari pentru operaţie şi casă. Să sperăm că măcar în al 12-lea ceas i se va face dreptate. Tinereţea, viaţa nu i le mai poate da nimeni înapoi. Dar măcar bătrâneţea să-i fie uşoară!

Comentariu foto: Mircea Negoiţă ne arată un dosar cât o viaţă de om

Citit 1595 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.