Din ce în ce mai mulţi consumatori s-au confruntat cu imposibilitatea de plată a ratelor din cauza creşterii spectaculoase a francului elveţian. Astfel, singura posibilitate pe care o au clienţii pentru a încerca să stabilizeze cursul valutar de plată a ratelor este aceea de a vedea dacă în textul contractului de credit au fost inserate clauze abuzive în privinţa suportării riscului valutar şi, dacă există, să se adreseze instanţei de judecată cu acţiune în constatare.
Este considerată a fi abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu clientul şi care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Creşterea valorii francului elveţian era previzibilă
Spre exemplu, o prevedere care menţionează că riscul valutar este suportat exclusiv de către consumator poate fi considerată abuzivă. În privinţa creditelor contractate în franci elveţieni, caracterul prestabilit rezidă din omisiunea voită a băncilor de a consilia clienţii cu privire la riscul de hipervalorizare a monedei CHF, dat fiind faptul că, pentru experţii financiari, creşterea valorii francului elveţian faţă de moneda naţională era absolut previzibilă, cursul CHF din perioada 2007-2008 fiind la un minim istoric. Totodată, suportarea riscului valutar exclusiv de către consumator conferă băncilor un avantaj vădit disproporţionat în raport cu debitorul.
Curtea Europeană şi prevederile româneşti
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în cazul unor consumatori din Ungaria care au acţionat în instanţă OTP Bank (Cazul C-26/13 Arpad Kasler and Hajnalka Kaslerne Rabai vs. OTP Jelzalogbank Zrt) a statuat că persoanele care contractează un împrumut în valută trebuie să poată evalua consecinţele economice ale aplicării unei rate de schimb la rambursarea împrumutului, diferită de cea aplicabilă la calcularea valorii creditului în momentul acordării.
Or, modalitatea în care băncile din România au prezentat ofertele de creditare în franci elveţieni nu a fost transparentă, instituţiile bancare nu s-au conformat exigenţelor de informare şi consiliere a consumatorului, iar clienţii, în numeroase cazuri, nu au cunoscut întinderea pe care o pot avea obligaţiile asumate prin contractul de credit.
Acordul părţilor
În lipsa unui acord expres al părţilor, contractele de credit nu pot fi interpretate ca aleatorii şi nu se poate concluziona că debitorii şi-au asumat riscul hipervalorizării CHF doar pentru că, în contractul de credit, a fost introdusă o clauză care presupune că riscul valutar va fi suportat în mod exclusiv de consumator.
Mai mult, deseori clienţii au primit creditele, de facto, în moneda naţională, fără a li se pune la dispoziţie franci elveţieni, aşa cum stipulau contractele.
În aceste situaţii este aplicabilă regula împrumutului de consumaţie, prevăzută de Codul Civil, care constă în faptul că obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică înscrisă în contract, respectiv în graficul de rambursare. Astfel, într-o acţiune de stabilizare a cursului CHF, clienţii se pot folosi de argumentul că, primind efectiv creditul în moneda naţională, la cursul de la momentul contractării, se impune a fi restituită aceeaşi sumă de bani, în echivalent CHF, la acelaşi curs, în vederea respectării principiului nominalismului monetar.
