"O țară ca afară", dar cu multe cartiere sufocate de gunoaie
Luni, 30 August 2021 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Situat la periferia oraşului, cartierul Micro 39 le dă, practic dintotdeauna, numeroase motive de nemulțumire celor mai mulţi dintre locuitorii săi, care speră de ani buni la o schimbare care să le mai atenueze disconfortul de a se afla la marginea lumii civilizate. Mare parte dintre gălăţeni nu par, însă, dispuşi să coopereze pentru îndreptarea situaţiei. În mai toate țările europene spre al căror nivel de trai ne uităm cu jind, cetățenii au conștientizat importanța pro ...
Poliția Locală Galați, prin Serviciul de Protecție a Mediului, aplică anumite măsuri menite să prevină depozitarea ilegală de deșeuri, provenite din gospodăriile populației, în coșurile stradale.
Tuturor ni s-a întâmplat măcar odată să nu avem loc să aruncăm un ambalaj într-un coș de gunoi stradal, din cauza sacilor plini de deșeuri îndesați în coș sau lăsați lângă acesta, din pricina comodității unora. În sprijinul rezolvării acestor probleme, Serviciul de P ...
"Un focar de infecţie la câțiva metri de școală"
Miercuri, 30 Iunie 2021 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Demersul nostru de a scrie despre grădinile frumoase de pe lângă blocurile din cartierele Galaţiului i-a determinat pe mulţi gălăţeni să ne trimită informaţii, nu doar despre alte grădini întreţinute, ci şi, din păcate, despre situaţii negative. Cu menţiunea că luăm în consideraţie toate sesizările gălăţenilor, indiferent de modalitatea prin care ajung ele la noi, le adresăm tuturor rugămintea să ne scrie pe Această adresă de email este protejată contra spambots. ...
Primarul Clotilde Armand a cerut Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Capitalei o adresă prin care să declare "starea de alertă" din cauza situaţiei sanitare din Sectorul 1, cauzată de suspendarea colectării gunoiului de Romprest.
"(...) În paralel, am purtat discuţii cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 şi am ajuns la un acord. Am aflat că staţiile de sortare şi-au redeschis porţile începând de astăzi dimineaţă pentru a primi ...
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Ploieşti cere prefectului judeţului Prahova declararea stării de alertă în oraș, în condiţiile în care, de peste o săptămână, firma de salubrizare nu a ridicat gunoiul în mai multe zone. De altfel, primarul Andrei Volosevici anunţa, încă de luni, că va convoca CLSU în legătură cu deşeurile neridicate de peste șapte zile, considerând că situaţia constituie "un atac" la sănătatea populaţiei, în condițiile în care ...
Un bărbat și o societate comerciale au fost amendați deoarece au aruncat atât moloz, cât și alte deșeuri în locuri nepermise. Bărbatul a aruncat, pe un teren viran aferent străzii Castrul Roman, o cantitate mare de deșeuri menajere și moloz, rezultate din amenajarea apartamentului în care locuiește. În cazul societății comerciale, polițiștii au depistat o cantitate de aproximativ 10 m3 de moloz, provenit de la modernizarea unei unități de învățământ, pe terenul viran af ...
Două femei, ambele în vârstă de 18 ani, au fost amendate din cauza unor deșeuri aruncate la voia întâmplării. Persoanele în cauză au fost depistate, în parcarea aferentă Sălii Sporturilor din Galați, în timp ce aruncau pe domeniul public ambalaje de la produse alimentare, deși în apropiere se afla un coș de gunoi menajer. În consecință, le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1.600 de lei. ...
Mai multe persoane au fost depistate în ultima săptămână depozitând deșeuri în locuri nepermise. În timpul acțiunii de patrulare, poliţiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului au constatat că un bărbat a depozitat pe domeniul public aferent unui imobil de pe bulevardul George Coșbuc mai mulți saci menajeri plini cu deșeuri din plastic, carton, înscrisuri și deșeuri menajere.
Un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost depistat că a depozitat necont ...
* Mi-a atras atenția, în mod special, măsura primarului de Brăila de a confisca definitiv orice vehicul din care este aruncat gunoi pe domeniul public. Nu a funcționat nici amenda, nici educația, se justifică Marian Dragomir, personaj care nu este la prima apariție atipică în media. Sper să urce mașinile astfel însușite pe un soi de OLX. Ar avea prețuri senzaționale, nu-mi permit să ratez o asemenea ocazie.
* Aruncarea gunoiului pe domeniul public, iată o teză delicată! Se p ...
Aruncarea gunoaielor pe domeniul public i-a costat scump pe mulţi gălățeni
Marți, 22 Decembrie 2020 00:02 | Publicat în Prima Pagina
În cadrul Planului de măsuri "Gospodărirea Municipiului 2020", Poliţia Locală gălăţeană a aplicat 1.335 de sancțiuni contravenționale. În primele opt luni ale anului (1 martie - 30 noiembrie), cele mai multe dintre amenzi, aproximativ 900, au fost aplicate pentru aruncarea, abandonarea şi depozitarea deșeurilor. Pentru afectarea spațiului verde au fost aplicate 264 de sancțiuni, iar pentru deținerea, creșterea, plimbarea animalului de companie au fost date alte 162 de amen ...