Cursul euro începe tot cu 4,72 lei

Luni, 19 August 2019 23:25 | Publicat în ECONOMIE
Nivelul aversiunii față de risc s-a temperat, ceea ce s-a reflectat în scăderea gramului de aur, a dolarului și francului elvețian considerate de investitori drept „refugii”. Cursul euro a urcat ușor, de la 4,7274 la 4,7284 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau într-un culoar îngust, 4,728 – 4,733 lei, iar cele de la ora 14:00 se realizau la 4,729 lei. Dolarul american a pierdut cel mai mult, media alunecând de la 4,2656 la 4,2575 lei, în timp ce cotații ...

Leul s-a depreciat la sfârșitul săptămânii

Duminică, 18 August 2019 15:00 | Publicat în ECONOMIE
Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă, media plasându-se sub pragul de 4,73 lei, însă dolarul și francul elvețian s-au apreciat la sfârșitul perioadei. Euro a început perioada cu un curs de 4,7265 lei, la jumătatea ei atingând un minim de 4,7216 lei. La sfârșitul intervalului, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,725 – 4,736 lei, media urcând la 4,7274 lei iar închiderea s-a realizat la 4,729 lei, semn că euro ar putea reveni la cota 4,73 lei. După o sc ...

Două milioane de lei pentru medicii dentişti

Joi, 15 August 2019 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
89 de cabinete de stomatologie au avut încheiate contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi pe parcursul anului 2018, pentru oferirea de servicii medicale gratuite şi compensate. Casa a decontat către aceste cabinete suma totală de 2.060.000 de lei, cu aproape 20 la sută mai mult faţă de anul 2017. Valoarea mai mare a sumelor decontate anul trecut se explică prin majorarea, de la 1 aprilie 2018, a plafonului pe medic specialist cu 25 la sută, de la 1.600 de lei, ...
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.142 de lei în iunie, în creştere faţă de luna precedentă cu 41 de lei (+1,3 la sută), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.127 de lei, cu 49 de lei (+1 la sută) mai mare decât în luna mai 2019. Valorile cele mai mari ale salariului mediu nominal net au fost înregistrate în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiulu ...

Topul salariilor în Primăria Galaţi

Duminică, 04 August 2019 13:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Doi dintre directorii executivi ai Primăriei municipiului Galaţi au încasat în iunie 2019 venituri nete cu 36,8 la sută mai mari decât în iunie anul trecut. Cel puţin aşa reiese din răspunsul furnizat de administraţia locală la solicitarea noastră întemeiată pe liberul acces la informaţiile de interes public. În acelaşi timp, directorii executivi cu pricina câştigă cu un leu mai mult decât fiecare dintre cei doi viceprimari ai municipiului Galaţi. Pentru că sunt plătiţ ...

Amenzi de peste 13.000 de lei pentru depozitarea molozului

Vineri, 02 August 2019 09:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 13.100 de lei, pentru depozitare de moloz în locuri neautorizate. Cele mai multe dintre amenzi, 23 la număr, în valoare de 4.300 de lei, au fost date persoanelor fizice pentru nerespectarea HCL 124/2016, în care se stipulează, la articolul 36, că este interzisă abandonarea şi depozitarea deşeurilor din construcţii şi demolări pe domeniul public sau privat a ...
Din 25 milioane de lei, bani din creditul de 100 milioane de lei pe care aleşii locali i-au alocat în 2017 pentru achiziţia de autobuze, n-a mai rămas, în prezent, nici măcar un bănuţ. În decursul celor doi ani, suma stabilită iniţial pentru autobuze a tot fost diminuată, până a ajuns la zero. Banii respectivi au fost redistribuiţi către alte obiective de investiţii, care nu figurau în lista iniţială pentru care s-a luat creditul. Pentru că un sfert din suma împrumutată nu ...
Având ca obiectiv reducerea evaziunii fiscale şi a economiei subterane, inspectorii fiscali din cadrul AJFP Galaţi au derulat, în perioada ianuarie - iulie, 265 de inspecţii fiscale (generale şi parţiale), dintre care 192 au fost la contribuabili persoane juridice şi 73 la contribuabili persoane fizice. De asemenea, au mai fost realizate 171 de controale inopinate şi controale încrucişate, fiind verificate 158 de persoane juridice şi 13 persoane fizice. În urma activităţilor deru ...
Loteria Română a aunțat, priuntr-un comunicat de presă, că marele câtigător la Loto 6 din 49 s-a pezentat pentru a-și ridica premiul. Conform sursei citate, este vorba despre Andrei Butnariu din Galați, care a mers la sediul loteriei, marți, 14 mai 2019, cu biletul câștigător. “Cine face ca mine, ca mine să pățească!” – este mesajul pe care cel mai proaspăt milionar în euro l-a transmis tuturor jucătorilor Loteriei Române. ”În cursul zilei de ieri, 14 mai 2019, s-a ...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, 5 mai 2019, că indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei, este 2,36 la sută. Indicele ROBOR la 3 luni era, în 30 aprilie, 3,37 la sută, şi a scăzut, ieri, la 3,32 la sută, informează news.ro. Indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), publicat începând din 2 mai, se calc ...
Pagina 1 din 14