Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis admiterea contestaţiei în anulare formulată de Alina Bica împotriva deciziei penale din iunie 2018, pronunţată de Completul de cinci Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care fostul procuror-şef DIICOT a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. Magistraţii au hotărât, de asemenea, desfiinţarea în parte a deciziei penale contestate numai în ceea ce o priveşte pe ...

Procesul Combinatului cu greviştii se va rejudeca

Luni, 03 Decembrie 2018 00:02 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel Galaţi a admis, la jumătatea săptămânii trecute, apelul administraţiei combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, astfel că dosarul procesului cu cei 55 de participanţi la protestele spontane din ianuarie se va rejudeca de la zero, la prima instanţă, adică la Tribunalul Galaţi. La sfârşitul lunii ianuarie 2018, pe perioada negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă dintre Sindicatul Siderurgistul AMG şi administraţia Combinatului, mai multe proteste ...

Procesul Rarinca se va REJUDECA, după contestaţia DNA

Miercuri, 19 August 2015 07:00 | Publicat în JURIDIC
Procurorii DNA au solicitat, la Curtea de Apel Bucureşti, anularea deciziei de achitare în cazul gălăţencei Mariana Rarinca, care a fost judecată pentru că ar fi şantajat-o pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu. Cererea DNA a fost admisă, completul de judecători considerând necesară rejudecarea apelului în urma căruia Mariana Rarinca a fost achitată. După aprobarea apelului în anulare formulat de DNA, judecătorii au decis că dosarul va avea, ...
Mihai Stoica, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul transferurilor, a cerut luni rejudecarea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul său, dar instanţa Tribunalului Bucureşti a stabilit că solicitarea poate fi judecată ca o contestaţie în anulare. Magistratul de la Tribunalul Bucureşti care a judecat cererea formulată de avocatul lui Mihai Stoica a decis să schimbe încadrarea juridică a cererii de aplicare a legii mai favorabile, susţinând că ...
În dosarul de trafic de droguri în care este judecat şi Machena, avocaţii au cerut casarea deciziei Tribunalului şi trimiterea spre rejudecare a procesului în care Ionel Moca, Robert Cocu şi Paraschiv Corangă au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, respectiv 14 ani, 13 ani şi 15 ani de detenţie. Cei trei au fost acuzaţi de trafic de droguri de către procurorii DIICOT Galaţi. Deocamdată, judecătorii au amânat luarea unei decizii în acest sens.Interesant este că, dintre t ...