Smart Forest ar putea ajuta la oprirea defrișărilor ilegale din România

Smart Forest ar putea ajuta la oprirea defrișărilor ilegale din România
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vodafone anunță inițiativa Smart Forest, care ar putea ajuta la oprirea defrișărilor ilegale din România. Compania a anunțat că inițiativa Smart Forest este implementată alături de organizația non-profit Rainforest Connection. Aceasta implică instalarea de dispozitive de monitorizare în copacii din pădurile din România, care pot detecta și analiza sunetele din pădure, pentru a alerta echipele din teren despre tăierile ilegale de copaci.

Pentru a identifica defrișările ilegale, sistemul Smart Forest folosește conectivitate online și AI. Vodafone spune că dispozitivele Smart Forest pot fi instalate într-un mod non-invaziv, care să nu deterioreze copacii. De asemenea, pădurile pot fi echipate rapid cu astfel de dispozitive, întrucât nu este necesară o densitate foarte mare a acestora.

Sistemul a fost deja testat în România, peste 200 de alarme fiind deja validate prin intermediul Smart Forest.

Primul proiect a fost finanțat de Vodafone, însă compania este în căutarea de parteneri pentru următoarele păduri inteligente, autoritățile fiind unul dintre posibilii "investitori". PENTRU MAI MULTE DETALII, CLICK AICI

Citit 1608 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Aprilie 2021 23:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.