* La Timișoara s-a deschis Târgul de Paște. Elementul de atracție este reprezentat de decorurile inedite din centrul orașului de pe Bega, din care țin musai să remarc niscaiva ouă uriașe cu picioare (da, ouăle au picioare!) și un iepure gigantic care măsoară vreo opt metri lungime! Mulți dintre timișoreni sunt indignați că din decorul iarmarocului pascal modern, pardon de expresie!, lipsește ceva esențial. Este de neînțeles, spun timișorenii pedanți, cum de-a uitat primarele Dominic Fritz să numere ouăle alea cu picioare. Nu de alta, dar conform datinei populare și a tradiției oximoronmice useriste, la trei ouă cu picioare, trebuie montate câte un cofraj de Paște, două machete cu Spitalul de Boli De Scufiță pentru găini țâcnite de la Crevedia și un banner cu Bugs Bunny în timp ce aleargă de nebun după un morcov cu mâini. Slavă Domnului că Iisus a apucat și-a înviat a treia zi după scripturi, cu mult înainte ca Dominic Fritz să intre în Timișoara cu fruncea lipită de gâtul gingaș al iepurașului de Paștele Cailor!
* O deputată USR pe numele său de scenă și obscenă de Corina Atanasiu a spus cu nedisimulată nonșalanță, sprintenă voioșie și cu deplină convingere, într-o emisiune televizuală, că "dacă luăm măsuri să ieftinim carburanții, vin alte țări și cumpără de la noi, iar noi rămânem fără". Fără ce?! "Fără creier!", ar fi tentați să exclame și să speculeze unii, însă asta sună la fel de absurd precum declarația doamnei deputat. N-am nicio îndoială că introducerea testelor psihologice, psihiatrice și teste de inteligență obligatorii la accederea pe lista cu catindații la funcția de deputat și senator ar fi de pomană. Ingenioșii gânditori asimptomatici nepereche din politichia românească ar găsi soluții miraculoase de eludare a acestor teste.
* Donald Trump a povestit pentru noi, muritorii de rând: "L-am întâlnit pe proprietarul Toyota, în vârstă de 92 de ani, în Japonia, și i-am spus: <<Ești bogat!>>, iar apoi, el a fost de acord să investească 10 miliarde de dolari în SUA." Donald Trump e, din nou, subtil. Expresia "iar APOI a fost de acord..." este dovada eshatologică și irefutabilă că "VIAȚA DE APOI" e o certitudine, mai ales că proprietarul Toyota a plecat, în trombă, în locul cu verdeață, în anul 2023.

