Mai multe curse aeriene care ar fi trebuit să decoleze vineri de pe Aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din Bucureşti au fost afectate de pana informatică a sistemului Microsoft și au anunţat întârzieri la plecare, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Pana informatică a avut efecte la nivel global și a generat probleme la numeroase companii, din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii. Proble ...

ZICE (însă nu are cum să spună)

Sâmbătă, 20 Iulie 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
"Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Zice că sunt când nu mai sunt! când nu mai sunt?... ce întrebare! şi n-am răspuns... şi mă strecor în miezul clipei următoare, unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n semn şi-n vârf de fecundare, mă face steauă şi mă dă drept hrană la continuare! Zice c-am fost când nu am fost! când nu am fost?... e o minciună! şi am răspuns: am fost mereu, însă nu are ce să spună, n-are nici cum, n-are nici când şi nici nu poate să se-ascund ...

DOAMNA RECE (IV)

Sâmbătă, 20 Iulie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Cum să nu mă inunde stupefacţia când fotografia de pe displayul doamnei este chiar acea venerabilă domnişoară (aproape doamnă) de atuncea... care mi-a administrat pe supra/faţă câteva rafale scurte de palme lungi, de mi-a venit să mă sui pe umerii hatmanului şi să urlu până-n Ucraina? Şi cum să nu-nlemnesc (în continuare) când femeia/colega de bancă lăcrămează fără oprire, şi tot şterge poza/ecranul, şi tot tace, şi nu-mi dă (şi dânsa) măcar o rafală cu aminti ...

Fă guturai din ce ai!

Sâmbătă, 20 Iulie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Cel mai debusolat bătrânel puternic al planetei a făcut Covid 81. Imediat, conform cutumelor, s-a izolat în sânul familiei. Ca să arate că-i pasă și ca să nu zădărnicească efortul care mai e de zădărnicit, Mihai Gâdea de la Antena 3 a intrat în starea de solidaritate: "Dacă e nevoie, fac și eu", a declarat Gâdea, fără să-și dea seama că a vorbit urât. Din empatie, Cristian Tudor Popescu Pietone a făcut un rapel la calm. Șefa de la ANM, Rodica Mateescu Bitănescu, se n ...
O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Micro ...
Weekendul acesta se anunță a fi unul incendiar și deopotrivă zgomotos, zeci de mașini și motociclete tunate și turate la maximum, din Galați, Brăila, Focșani și Buzău, anunțându-și prezența la 30 de kilometri de oraș. Mai exact, la Independența, unde pasionații de tunning auto, curse și drifturi vor putea face tot ce le trece prin cap în materie auto, în cadrul unui eveniment care va ține în priză comunitatea, vineri, 19 iulie, sâmbătă, 20 iulie, și duminică, 21 iul ...
Știm deja că la Galați se fac investiții fără precedent în domeniul educației, pornind de la modernizarea de creșe, grădinițe, școli și licee și până la asigurarea dotărilor pentru toate acestea. Între acestea, ne-a atras atenția clădirea primei grădinițe din ultimii 30 ani, unde lucrările sunt aproape de finalizare. Noua clădire a fost deja ridicată în cartierul Țiglina 2, iar în prezent se lucrează în special la interior. „Pentru copii va fi ca o a doua casă, ...

Oameni de seamă. Paul Bujor, creator de şcoală în biologie

Sâmbătă, 20 Iulie 2024 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Academicianul Paul Bujor s-a născut pe 20 iulie 1862 la Bereşti, judeţul Galaţi.A urmat Colegiul Naţional "Gh. Roşca Codreanu" din Bârlad, iar studiile universitare şi le-a făcut la Paris, specializarea biologie. În 1891, şi-a susţinut doctoratul în Știinţe naturale, la Universitatea din Geneva.Întors în ţară, a fost asistent şi conducător de lucrări la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. În 1896, a ocupat postul de profesor de morfologie animală la Universitatea din ...

Remember. Paul Delvaux (1897-1994)

Sâmbătă, 20 Iulie 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Pictorul belgian Paul Delvaux s-a născut pe 23 septembrie 1897, la Antheit, Liege, fiind fiul unui avocat. A devenit faimos datorită picturile sale suprarealiste cu nuduri de femei. S-a născut în mijlocul revoluției tehnologice și a fost uimit de imaginația și invențiile epocii. Fascinat de trenuri și tramvaie, avea o pasiune supremă pentru cartea lui Jules Verne "Călătorie spre centrul Pământului". A luat lecții de muzică, a studiat greaca și latina și a citit opera lui Home ...

După minimul de marţi, euro s-a întors la 4,97 lei

Joi, 18 Iulie 2024 17:12 | Publicat în ECONOMIE
Menținerea unui nivel mai ridicat al aversiunii față de risc a provocat deprecierea leului și a altor monede de la marginea zonei euro Cursul monedei unice a urcat de la 4,9681 la 4,9692 lei, după ce în ședința de marți a fost atins un minim al ultimelor aproape nouă luni, de 4,9655 lei. Cotațiile euro au crescut în piața locală la 4,968 - 4,97 lei.Piața monetară a intrat deja în vacanță, excesul de lichiditate reducând volumul tranzacțiilor, ceea ce menține stabilitatea i ...