Statele Unite au sistat schimburile de informații cu Ucraina, o decizie care ar putea afecta semnificativ capacitatea armatei ucrainene de a identifica și lovi ținte rusești și care l-ar putea forța pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să accepte mai repede negocieri cu Rusia, scrie miercuri Financial Times, citând oficiali care au cunoștință de această situaţie, relatează Reuters și The Telegraph. Totuși, un oficial de la Kiev citat de Bloomberg afirmă că Ucraina pri ...
Compania Liberty Galaţi S.A. a primit miercuri, 5 martie, 120 de zile de păsuire în privința obligațiilor de a-și achita datoriile, astfel că niciun creditor nu va putea cere executarea silită. Tribunalul Galaţi a admis cererea formulată de Liberty Galaţi S.A., în dosarul nr. 504/121/2025, potrivit anunţului postat pe portalul instituţiei. ”Astfel, în temeiul art. 23 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 16 din Legea nr. 85/2014, se deschide procedura de conc ...
Reprezentanții Asociației Europeane a Oțelului (EUROFER), din care face parte și Liberty Steel, ce deține combinatul siderurgic de la Galați, s-au întâlnit, marți, la Bruxelles, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă unitățile siderurgice din spațiul comunitar. Comisia Europeană urmează să prezinte, chiar în cursul lunii martie, Planul de Acțiune pentru Oțel (Steel Action Plan), menit să vină cu soluț ...
Victimele a ceea ce pare a fi o intoxicație cu monoxid de carbon de la sistemul de încălzire au fost descoperite inconștiente miercuri dimineață, într-un container amplasat lângă un teren de fotbal de pe strada Garofiței, la periferia orașului. Modulul, dotat cu sobă, era locuit de un bărbat cetățean român, în vârstă de 47 de ani, și de un nepalez, în vârstă de 27 de ani. Cei doi se aflau în cele două paturi suprapuse care alcătuiesc mobilierul containerului, ceea ce a ...

Poza zilei. Cum scot maşina din garaj?

Miercuri, 05 Martie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Imaginea zilei vine de la un cititor al "Vieţii libere", care locuieşte pe bulevardul George Coşbuc, la nr. 149. După cum se vede în fotografii, zona este în şantier, dar riveranilor se pare că nu le-a spus nimeni ce urmează să se întâmple. "Cum scot maşina din garaj, încalec bordura? Unde toarnă ciment, bitum pentru trotuar, să pot scoate maşina din garaj, fără să urc bordurile?", se întreabă, nedumerit, gălăţeanul. Din experienţa noastră cu şantierul de sub fereas ...

"Şoaptele portretelor", o nouă expoziţie la Casa Artelor

Miercuri, 05 Martie 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Vineri, 7 martie, de la ora 18,00, gălăţenii iubitori de frumos sunt aşteptaţi la vernisajul expoziției de fotografie fine art "Şoaptele portretelor", semnată de artistul fotograf Teodora Codreanu, profesor de fotografie la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați. Expoziția propune o incursiune vizuală în estetica portretului clasic european, cuprinzând o colecție de 35 de lucrări ce explorează frumusețea idealizată printr-o fuziune de influențe renascentiste și ba ...
Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine realitatea pe care am găsit-o la fața locului, pe drumul care duce spre Plaja „Dunărea”, chiar vizavi de parcul de aventură amenajat de Primăria municipiului Galați. Zeci de copaci transformați în bușteni sunt stivuiți și așteaptă să fie ridicați. Un panou de șantier explică trecătorilor lucrarea la care, cel puțin când am vizitat noi amplasamentul, nu muncea nimeni: „Ream ...

ALEWIJNSE MARINE GALAȚI SA ANGAJEAZĂ

Joi, 06 Martie 2025 10:20 | Publicat în CARIERE
ALEWIJNSE MARINE GALAȚI ANGAJEAZĂ LĂCĂTUȘI ȘI SUDORI PENTRU SISTEMELE DE SUSȚINERE A CABLURILOR ELECTRICE NAVALE!  Dacă ai experiență în lăcătușerie sau sudură și vrei să faci parte dintr-o echipă profesionistă, vino la Alewijnse Marine Galați!   Despre rol: Căutăm lăcătuși și sudori pentru montajul traseelor și postamentelor de susținere a cablurilor electrice pe nave. Vei lucra conform documentației tehnice și standardelor noastre de calitate, contr ...

Locul al doilea la Bacău. Din sportul gălățean

Miercuri, 05 Martie 2025 16:30 | Publicat în SPORT
TENIS. Gălățeanca Carolina Ciobotaru, de la Clubul Dacia, a participat la un turneu de tenis de categoria A (Campionatul Național), care a avut loc la Bacău. A performat la dublu fete, împreună cu o jucătoare de la Dinamo, unde s-a clasat pe locul al doilea, la Under 14.Din 9 martie, Carolina Ciobotaru va fi prezentă, timp de o săptămână, în Capitală, la un nou turneu de categoria A. AMENAJARE. Pe locul fostului stadion din Tecuci a fost construit un complex sportiv care cuprind ...
În anul 2004, prin HG 410/2002, în cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați s-a înființat Facultatea de Arte, cu Secția Actorie, iar din toamna anului 2008 i s-a adăugat Secția Artă Plastică, fapt care s-a dovedit foarte benefic pentru mișcarea plastică de pe meleagurile noastre, întrucât mulți dintre absolvenții celor 14 promoții s-au dovedit a fi posesorii unui potențial creativ important, participând cu lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativ ...
Pagina 249 din 2473