Arme cu aer comprimat în portbagajul unei mașini

Miercuri, 24 Iulie 2024 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de frontieră de la Foltești au descoperit şi indisponibilizat pentru cercetări o armă neletală, cu aer comprimat, și cantitatea de 500 de alice. Acestea se aflau în bagajul unui bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, pentru care omul  nu avea documente de proveniență şi nu era autorizat să le dețină. Astfel, pe 23 iulie, la miezul nopții, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, un echipaj al Poliţiei de Frontie ...
Potrivit anunțului făcut de Primăria Galați și de compania publică de transport, Traseul 25 a fost deviat în perioada 14 iunie – 6 iulie, pentru a permite execuția unor lucrări care au impus închiderea circulației autovehiculelor pe strada 9 Mai 1945, pe tronsonul cuprins între strada Feroviarilor și strada Pictor Isser. Circulația ar fi trebuit să revină la normal din 7 iulie sau, dacă era nevoie de timp suplimentar, autoritățile ar fi trebuit să anunțe prelungirea. Măca ...
13 este de fapt numărul exact al tinerilor polițiști care, de luni, 22 iulie, și-au început oficial cariera în Poliția Galați. 11 dintre ei sunt proaspăt absolvenți ai cursurilor de lungă durată la Academia de Poliție, iar doi au absolvit programul de studii universitare de masterat profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, în cadrul aceleiași unități de învățământ. Cinci fete și opt băieți vor umple golurile existente la servicii importante din cadrul IPJ Gal ...
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat, marți, că delegația Partidului Național Liberal în Parlamentul European a negociat și a obținut votul pentru patru poziții importante pentru România. El amintește că a fost ales, în luna iunie, vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European: "Din această poziție, voi coordona politicile bugetare în grup și mă voi asigura că țara noastră primește cât mai multe fonduri europene nerambursabile". Si ...

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă

Marți, 23 Iulie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Păpușa Barbie cu deficiențe de vedere ajunge pe rafturile magazinelor de jucării. Este cea mai recentă din linia care include prima Barbie cu sindromul Down și urmărește să crească reprezentarea în întreaga gamă de jucării, potrivit Mediafax. Compania care produce păpușile Barbie, Mattel, a încheiat un parteneriat cu American Foundation for the Blind (AFB) din SUA și cu Royal National Institute of Blind People (RNIB), pentru a proiecta noua păpușă. Păpușa Barbie vine cu u ...

Rechini cu urme de cocaină în organism

Marți, 23 Iulie 2024 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rechinii din apele de coastă ale Braziliei conțin urme de cocaină în organism. Cercetarea vine să confirme temerile de lungă durată ale oamenilor de știință cu privire la impactul drogurilor aruncate în ocean asupra vieții marine. Potrivit Mediafax, studiul s-a concentrat pe 13 rechini brazilieni sălbatici cu bot ascuțit, o specie care își petrece întreaga viață în apele de coastă. Acești rechini au fost cumpărați de la pescari locali pentru a fi examinați în detaliu de ...
Temperaturile vor fi apropiate de cele obișnuite în această perioadă în cea mai mare parte a țării, în următoarele trei săptămâni şi ușor peste cele specifice în intervalul 12-19 august, a anunțat, marți, Administrația Națională de Meteorologie, care a făcut publică prognoza pentru intervalul 22 iulie - 19 august. În prima săptămână a intervalului, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, iar în următoarele două săptămâni vor ...

Cele mai atractive sloturi cu pirați disponibile online

Marți, 23 Iulie 2024 15:20 | Publicat în SPORT
În cultura populară modernă, pirații reprezintă o tematică apreciată de public, fiind asociată cu aventuri epice, suspans și lupte aprige pentru cucerirea unor bogății impresionante. Regăsim astfel numeroase producții cinematografice cu și despre pirați, multe dintre acestea inspirate chiar de literatură clasică și contemporană. Când ne referim la pirați, gândul merge cel mai probabil la seria de filme de fantezie Pirații din Caraibe, cu celebrul actor Johnny Depp în ro ...

Iniţiativă pentru reducerea vârstei de pensionare

Marți, 23 Iulie 2024 14:50 | Publicat în SOCIETATE
Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil propunerea legislativă pentru modificarea art. 168, alin (1), lit. a) din Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, iniţiată de mai mulţi parlamentari Iniţiativa stipulează menţinerea reducerii vârstei de pensionare cu doi ani pentru românii care au locuit cel puțin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, printre care se numără şi municipiul Galaţi. Legea pensiilor 263/2010 reglementa această reducere a vârstei, însă, ...

Rolul ficatului în sănătatea creierului

Sâmbătă, 27 Iulie 2024 14:00 | Publicat în MAGAZIN
În fiecare an, se înregistrează peste zece milioane de cazuri noi de demenţă la nivel mondial, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Un studiu recent sugerează că până la 13% dintre persoanele diagnosticate cu demenţă în Statele Unite ar putea fi, de fapt, diagnosticate greşit, fiind lăsate să se lupte cu o afecţiune care poate fi tratată, transmite News.ro. O cercetare condusă de Facultatea de Medicină a Universităţii Virginia Commonwealth (VCU) şi ...