Producţia de carne de porc a României s-a majorat în luna februarie 2024 cu 10,56 la sută, faţă de luna precedentă, şi cu 2,34 la sută faţă de februarie 2023, totalizând 22.597 tone, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, în februarie 2024, au fost sacrificaţi 252.000 de porci, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - 243.000 de capete şi de luna ianuarie 2024, când au fost sacrificate 229.000 de animale.În schimb, la carnea de pasăre, ...
Scutiri de la plata CAS la concediile medicale și pentru pacienții cronici
Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că toţi pacienţii cu afecţiuni cronice vor fi scutiţi de la plata asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale. "În momentul de faţă, se lucrează la Guvern pentru aceste precizări, încât toţi pacienţii cu boli cronice care într-un fel sau altul ar fi fost afectaţi de această taxă să poată să fie exceptaţi", a spus Rafila, citat de Agerpres. Întrebat dacă lista privind scutirea de la p ...
Alți gălățeni din Mazepa care vor rămâne, temporar, fără curent
Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:42 | Publicat în EVENIMENT
Noi întreruperi ale energiei electrice, cu durate de până la patru ore, sunt anunțate în municipiul Galați pentru joi, 11 aprilie, pe perioada lucrărilor programate ale companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați. Orele de începere a lucrărilor sunt 8.00 sau 11.00, în funcție de zonă.
Astfel, continuă lucrările în Mazepa I, pe străzile Roșiori (blocurile Pin 1, Pin 2, Pin 3, Salcia 1, Salcia 2, Paltin 1, Paltin 2A-2B), Brăilei (bl. B8, R1, res ...
Dezbatere despre prevenirea consumului de droguri
Joi, 11 Aprilie 2024 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a organizat, luni, la Galaţi, o acţiune pentru conștientizarea riscurilor privind prevenirea violenței, a consumului de droguri și promovarea sănătății mintale. Sala Casei de Cultură a Studenţilor a fost arhiplină, peste 300 de tineri fiind prezenţi la discuţiile care fac parte din proiectul "Generație fără bariere - Suntem altfel", finanțat prin Programul "Erasmus+" al Comisiei Europene. Studenții au stat față î ...
Un refugiu în mijlocul urbanului pietruit (FOTO)
Miercuri, 10 Aprilie 2024 18:20 | Publicat în EVENIMENT
Continuăm să primim, pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
document.getElementById('cloak2d59de1ff5335a2e209d1b15f922cd6b').innerHTML = '';
var prefix = 'ma' + 'il' + 'to';
var path = 'hr' + 'ef' + '=';
var addy2d59de1ff5335a2e209d1b15f922cd6b = 'anca' + '@';
addy2d59de1ff5335a2e209d1b15f922cd6b = addy2d59de1ff5335a2e209d1b15f922cd6b + 'viata-liber ...
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi şi joi, 11 aprilie. Astfel, echipajele rutiere se vor afla pe: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi și strada 1 Decembrie 1918; strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918; strada Traian Vuia; bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cez ...
Fabrica Arctic Găești își schimbă denumirea
Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Arctic Găești, cel mai mare producător local de electrocasnice, confirmă că își va schimba denumirea în Beko Romania, a anunțat profit.ro. Conform sursei citate, operațiunea vizează doar modificarea denumirii companiei, brandul Arctic urmând să fie utilizat în continuare. Arctic este parte a grupului turk Arçelik, unul dintre principalii jucători europeni din industria de electronice și electrocasnice. Fondat în 1955, Arçelik este prezent în 146 de țări, are circa 30.000 de ...
Câini morți de foame, luați de poliție dintr-o gospodărie (FOTO)
Miercuri, 10 Aprilie 2024 15:50 | Publicat în EVENIMENT
Două patrupede au fost salvate din curtea unei locuințe din comuna gălățeană Grivița, în urma unei sesizări primite de polițiștii de la Protecția Animalelor. Câinii, de talie mare, metiși de Amstaff, o rasă de luptă, au fost găsiți într-un padoc din gospodărie. Prezentau urme vizibile de înfometare, semn că stăpânul nu îi alimenta conform nevoilor lor și necesității rasei din care fac parte."Aceștia erau bolnavi și costelivi, motiv pentru care au fost preluați de u ...
Bolid dispărut din Anglia, apărut lângă Tecuci
Miercuri, 10 Aprilie 2024 15:50 | Publicat în SOCIETATE
Un Mercedes în valoare de 50.000 de euro a fost capturat de polițiștii de frontieră din Galați după ce a fost depistat în trafic, lângă Tecuci. Bolidul din gama GLA a fost identificat în apropierea orașului, la volanul lui aflându-se un tânăr de 26 de ani. Echipajul care l-a oprit pentru control avea să constate că autoturismul fabricat în 2023 și cu numere de înmatriculare din Regatul Unit figura în baza de date ca fiind căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de au ...
O gălățeancă în vârstă de 59 de ani a ajuns în spital după ce o mașină a lovit-o în timp ce traversa strada BrăileiCel care a făcut posibil impactul a fost un șofer de 56 de ani, care venea pe Coșbuc și care, în momentul în care a virat stânga pe Brăilei, vizavi de Palatul Justiției, a acroșat-o pe femeia care se angajase în traversare, pe marcajul pietonal. Aceasta s-a ales cu mai multe leziuni care au necesitat transportarea la Spitalul de Urgență, pentru investigați ...