Prințesa Leonor, oficial, moștenitoare a tronului Spaniei
Luni, 30 Octombrie 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Moştenitoarea tronului Spaniei, prinţesa Leonor de Bourbon, va jura credinţă faţă de Constituţia ţării sale marţi, 31 octombrie, ziua în care va împlini vârsta de 18 ani, în cadrul unui eveniment-cheie pentru monarhia spaniolă, care va risipi şi mai mult amintirile legate de sfârşitul turbulent al domniei bunicului său, Juan Carlos, informează AFP. "Pe 31 octombrie, voi împlini 18 ani şi voi avea onoarea de a depune jurământ de credinţă faţă de Constituţie (...) În ...
Un sondaj efectuat în România a ajuns la concluzia ca aproximativ 76 la sută dintre bărbați consideră capacitatea de a-și satisface sexual partenera ca fiind cea mai importantă componentă a încrederii în propria sexualitate, disfuncțiile erectile reprezentând un aspect pe care aceștia încearcă să-l evite. Numai 20-30 la sută dintre subiecți au recunoscut totuși că ar avea acest tip de probleme. Cei mai expuși în fața acestei disfuncții sunt bărbații de vârsta a treia, ...
Israelul avansează ”conform planului” în Fâșia Gaza
Luni, 30 Octombrie 2023 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Israelul "avansează treptat conform planului" în Fâşia Gaza, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Forţelor de apărare israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, în timpul unei conferinţe de presă zilnice, potrivit Reuters.
Hagari a declarat că forţele israeliene au ucis zeci de militanţi în cursul nopţii în Gaza, dar a refuzat să confirme locul unde se află în prezent trupele terestre, după ce imagini de pe reţelele de socializare păreau să arate tancuri israelie ...
”Durerea de cap” a bărbaților la a doua tinerețe
Sâmbătă, 04 Noiembrie 2023 10:45 | Publicat în MAGAZIN
Impotența este o incapacitate persistentă de a menține erecția suficient pentru desfășurarea actului sexual
Are de obicei o cauză organică și este tratabilă la orice vârstă. Tratamentele includ psihoterapie, terapie medicamentoasă, dispozitive cu vid sau diverse metode de intervenție chirurgicală.Impotența are de obicei o cauză organică, precum o afecțiune, un traumatism sau efecte adverse ale unor medicamente. Orice tip de afecțiune care influențează circulația sanguin ...
Top 3 sfaturi pentru joc responsabil la casino online
Luni, 30 Octombrie 2023 15:14 | Publicat în SPORT
Îți plac jocurile de ruletă și blackjack online, te distrezi la sloturi, păcănele online și jocuri ca la aparate? Află în continuare cum să te bucuri de casino online printr-un stil de joc responsabil. Urmează sfaturile prezentate, fie că joci de pe telefonul mobil, tabletă, laptop sau desktop.
Fixează limite de timp și de mize pentru jocuri online
De câte ori accesezi aplicații mobile sau site-uri ale operatorilor de betting, setează-ți limite pentru perioadele pe care le v ...
Dumitru Dorin Prunariu s-a născut pe 27 septembrie 1952, la Braşov. A absolvit actualul Colegiu Naţional "Grigore Moisil" din orașul natal, în 1971. Pasiunea sa pentru zbor s-a manifestat încă din copilărie, drumul spre stele fiind început la Cercul de aeromodelism de la Casa Pionierilor din Brașov, unde construia planoare, visând să devină constructor de aparate de zbor. A absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității "Politehnica" din București ...
Primul Trofeu „Victor Cilincă” a ajuns la Brașov. Care sunt laureații ActFest 2023
Luni, 30 Octombrie 2023 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Deși a fost cu precădere un "om al mărilor și oceanelor" - datorită experienței de navigator și scafandru - și iubea cu sinceritate Dunărea, scriitorul, jurnalistul, pasionatul de istorie şi omul de cultură Victor Cilincă s-ar fi bucurat cu siguranță că primul trofeu care îi poartă numele a ajuns... la munte. Mai exact, la Brașov, acolo unde a fost dus de marea câștigătoare a Festivalului Național Studențesc de Teatru Contemporan "ActFest" de la Galați - trupa "Bacteria H ...
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi şi marți, 31 octombrie, în următoarele zone: Strada Basarabiei/strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian; bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Sa ...
Grădiniță nouă pentru 130 de copii, amenajată din module Containere FDC
Miercuri, 01 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în UTILE
Peste 130 de copii sunt așteptați într-o grădiniță nouă. Noua construcție a fost realizată din containere adaptate specificului utilizării, fabricate de compania băcăuană Containere FDC. Rezultatul: 6 săli de clasă, 3 toalete, cancelarie, cabinet medical, izolator și o sală multifuncțională. Toate cuprinse în 44 de containere special concepute pentru acest proiect, livrate la cheie. „Proiectul de la Valea Lupului, județul Iași, este un exemplu de colaborare între compani ...
Șofer american, anchetat pentru lipsa permisului românesc
Luni, 30 Octombrie 2023 14:24 | Publicat în TRAFIC
Necesitatea deținerii unui permis de conducere internațional pentru a putea șofa pe teritoriul României îi pune în dificultate pe mulți cetățeni străini, ale căror documente nu sunt recunoscute la noi în țară. Încă un șofer american a pățit-o zilele trecute la Galați, după ce a fost prins la volanul unei mașini, cu toate că nu trecuse pe la Autoritatea Rutieră Română pentru a obține un permis internațional. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, conducea o mașină în ...