Din ce în ce mai concentrate în expresie, concise, fermecătoare prin simplitatea lor, poemele Sabinei Penciu au fost primite cu încântare de membrii Cenaclului ”Noduri și Semne”. Două scurte poezii în limba engleză și cinci în română i-au determinat pe unii dintre noi să spună (parafrazând) că a fost prea puțin, prea repede, prea ca la... cenaclu!
Iulian Mardar: ”Poemele în engleză sună bine și nu ar suna la fel de bine dacă ar fi traduse în română. Obsesia morții are o rezonanță mult mai puternică dacă folosim termenul ”death”, în engleză. Reușește să construiască tablouri frumoase, cum ar fi cel cu Dumnezeu care fumează un joint."
Anca Șerban Gaiu: ”Anumite simboluri din poeme îmi amintesc de Jim Morrison. Câinele, păianjenul (care ar putea fi, la fel de bine, șarpele lui Morrison) – sunt elemente care ilustrează depărtarea, moartea, divinitatea.”
Cristina Dobreanu: „Mi-au plăcut poemele pentru că sunt foarte simple în expresie, dar pline de încărcătură, în stilul Sabinei Penciu. Are candoare și un mod propriu de a îmblânzi chiar și cele mai neplăcute lucruri.”
Stela Iorga: ”Ce îmi place este că, în cuvinte puține, conturează un univers personal foarte original. Nu sunt convinsă că am înțeles foarte bine simbolurile (câinele, păianjenul cu un singur ochi) și cred că mai multe poezii din același ciclu m-ar fi ajutat să le decodific.”
Alexandru Petrea: ”Remarc oazele de simplitate, concentrarea expresiei, tonul colocvial și multiplele nivele de semnificație.”
Dorian Stoilescu: ”Simplitate și concizie. Sunt poeme intense, dar scapă și unele versuri comune (”pâinea noastră cea de toate zilele”). Și cele în limba engleză sunt foarte reușite.”
Adi Secară: ”O poezie de tip spartan. Sabina pare prinsă într-o plasă de păianjen, un păianjen binevoitor, care o lasă să trăiască, să se bucure de frumusețile vieții, de apusuri și răsărituri, îi zâmbește sugestiv și o gâdilă în somn.”
Carmen Neacșu: ”Aș reproșa doar că a fost, parcă, prea puțin. Acest ”te iubesc” care se repetă este un pod ce o poartă pe scriitoare de la copilul nou-născut, lipsit de speranță, o saltă într-un șotron și o trimite în prezent, în pielea adolescentului care adună chiștoace.”
Vineri, 29 iunie, fără întârziere, de la 18,30 fix, începe să citească Andrei Velea noile poezii din volumul ”omul vag”. Prezența obligatorie!
