Pamflet. Picu, noul ministru al Turismului

Pamflet. Picu, noul ministru al Turismului

Se putea altfel? Nici bine n-a aflat că va ajunge ministrul Turismului, că s-a și tras în poză cu brandul de țară, adăugându-și numele
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
1 comentariu

Am râs de el, ne-am și înfuriat după ce a declarat la Pro TV că nu mai sunt păcănelele de altădată în Galați sau că absența sexului din orașul de la Dunăre ar alunga turiștii străini, dar cine se distrează la urmă o face cum trebuie. Viceprimarul Picu Apostol Roman va fi numit șef peste Ministerul Turismului. Aflați din pagina de Pamflet cum s-a ajuns aici, motivele sunt perfect credibile.

El și minerul care găsea "droguri la penețeu"

Cunoaște tot Galațiul și nu numai el afirmațiile rebelului fără cauză care a ajuns vice la Primărie după ce a vâslit la polonicul Cantinei de Ajutor Social. În loc să ridice din umeri într-o altă problemă care îl depășește, Picu Apostol Roman a devenit vedetă în emisiunea "Inspectorul Pro" cu al său comentariu halucinant: "Numitorul comun pentru turism este un cocteil alcătuit din trei ingrediente, sex, droguri și cazinouri. Nu putem să ne transformăm în niște agenți de circulație, să stăm pe Dunăre și să spunem, poftiți, trageți la mal... Cei care nu înțeleg că bucata asta de Dunăre este o bucată de îndumnezeire și merg în altă parte, e treaba lor". Politicianul pare copia fidelă a minerului care în 1990 identifica "arme la peneleu și droguri la penețeu". Dom’ vice, mașini de scris automate nu caută străinii ăștia libidinoși?

Gluma anului: s-a încordat PNL-ul

Reacțiile n-au întârziat să apară, iar cei șapte consilieri locali din partea PNL au fost mandatați să inițieze demersurile pentru demiterea lui Picu din funcția de viceprimar al Galațiului. A fost șlefuit și un slogan pentru ca afacerea să fie completă. Or măcar să pară: "Fără incompetenţi în funcţii publice!". Există ceva mai comic? Cine să ia în seamă, cel puțin în zona de sud-est a României, un proiect al liberalilor, cine să se teamă de ei? Se aude chiar că, după anunțul oamenilor lui George Stângă, Picu n-a dormit două nopți. S-a îmbătat de emoție, până și el a înțeles ridicolul situației. Cu toate acestea, gălățeanul slobod la gură - nu trebuie să uităm momentul când îl acuza pe președintele Iohannis că a pus la cale dezastrul din clubul Colectiv - va fi trimis forțat la București. Va fi numit ministrul Turismului.

Persona non-grata la Dunăre

Adevărata opoziție a Galațiului - de cele mai multe ori se află și la putere - n-a acceptat compromisul, s-a arătat lezată de atitudinea viceprimarului. "Putea să spună orice, să râdă de oricine, dar e inacceptabil să afirmi la Pro TV că Galațiul stă prost la sex, la droguri și la cazinouri. E intolerabil, dezavuabil, ne falimentează! Am făcut deja demersurile, domnul Picu va fi numit ministrul Turismului. Să se spele alții pe cap cu el, noi nu avem nevoie de asemenea elemente. Galațiul e numărul 1 pe țară la videochat și tu vorbești de îndumnezeire? Pleacă, ești persona non-grata", a argumentat Colegiul Videochatiștilor și Proxeneților Liberi din Galați. Astfel, municipiul pierde un personaj incomod, poate chiar un potențial edil-șef.
Epicu’ Roman

Se face podul. Mai întâi, vinul

* Anunțul ANAF-ului că va fugi după miri ca să-i dea pe goarnă pe lăutari și pe fotografi l-a panicat pe viceprimarul Picu: Eu ce fac, pe cine trebuie să torn?
* Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs lunea trecută, în judeţul Galaţi, la adâncimea de 5 kilometri. Orașele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Bereşti și Tg. Bujor. Da, despre asta e vorba: a început să fiarbă! Doar abia s-a cules...
* Preotul de la Schela care a ucis un om cu mașina, fugind de la locul accidentului, nu va face închisoare. Abia acum poate să intre liniștit în politică.
* "Podul de la Brăila se va face, lucrările vor începe în decembrie, anunță guvernanții." E informația care îl binedispune în fiecare dimineață pe europarlamentarul Dan Nica. Cum îi dispare cheful de viață, cum recitește fraza și râde cu mustața până la urechi.
ANAF lui Manolef

Chinezii, îngrijorați de blocul B8

Firește că nu-i convine niciunui politician gălățean că se scufundă blocul B8 din Mazepa. Marea problemă vine din altă parte: nici chinezii nu se simt prea bine. Conform unui comunicat al Ambasadei Chinei la București, mai-marii de la Beijing sunt îngrijorați de blocul B8, fiind cunoscută în popor expresia "a săpat în pământ până a dat de China". Se pare că pe la Guangzhou și în alte metropole de la ei s-a dat recent cu var și, dacă le-ar pica blocul gălățean în cap, ar însemna s-o ia de la capăt cu treburile gospodărești.

Autodenunţ de Pramatie

Pramatie-s fără plus-minus,/ îmi hurui prostia prin casă:
buşim şi trântim toate cele,/ şi eu, şi nevasta mea grasă!
Ne bântuie marea plăcere/ de-a fi nesimţiţi fără preget,
şi ziua, şi noaptea, în suflet/ cu ură şi rapăn de-un deget!
Ne dăm cu aramă pe faţă/ - doi sadici cu multe metode,
doi plini cu lacune, cu vrajbă,/ cu morgă de gasteropode!
Suntem secături cu licenţă/ - un tâmp şi o tâmpă de vază,
ne doare-n curburi şi în coate/ de cei care ne comentează
că suntem de-ai lui sarsailă,/ că n-avem vro dumnezeire,
că suntem tămâie la vale,/ la deal, la de-scris, la citire!
Ce bine când toţi ne admiră/ isprăvile noastre de-o viaţă -
că toţi-s asemenea nouă:/ umpluţi cu mâncare şi greaţă!
Trăim să mâncăm şi să facem/ teroare şi harababură,
şi eu, şi nevasta mea grasă/ - doi cinici lipsiţi de măsură!
Submarin Cosorescu

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

Citit 4553 ori Ultima modificare Marți, 23 Octombrie 2018 11:16