tu vezi cum păsările-n zbor,/ ca nişte CRUCI, se pierd în zare –
parcă se duc spre-un veci de veci/ plin cu seminţe şi cuibare !?
se duc şi se întorc mereu,/ să ne descânte, să ne-ncânte
cu viersul bine/cuvântat,/ chiar dac-au aripile frânte !?
chiar dacă n-au ce da la pui,/ n-ai să le vezi înlăcrămate –
ne dau şi nouă cât mai mult/ din scurta lor ETERNITATE !!!
stoluri de cruci deasupra mea,/ stoluri de cruci deasupra noastră
vin şi s-opresc din când în când/ – parcă ne cheamă la fereastră
să ascultăm ce li s-a scris/ pe limba lor, de când pământul –
poate-nvăţăm că NALTUL nu-i/ cu noi numai/decât chemându-l !!!
poate ne-aducem – în sfârşit – / aminte cum/că fiecare
din noi e-o CRUCE care(ar)vrea/ spre ÎNCEPUT, acum, să zboare !!!
