Plătiți voi, că noi ne mai gândim

Plătiți voi, că noi ne mai gândim
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aflăm, cu justificată stupoare, că în sertarele unui minister stă o lege care fix astăzi împlinește patru ani și care ar strânge serios degetele la ușă celor care se joacă cu siguranța rutieră. Oficialii de la cel mai înalt nivel se scarpină în ceafă și dau vina pe ”procedurile greoaie”, în timp ce pe șoselele patriei noastre mor, zilnic, ”circa trei români”.  

Ministeriabilii plătiți să gândească, să dispună, să execute, și, la nevoie, să tragă la răspundere acolo unde nu se face, par a nu avea nicio tresărire când vine vorba de ”deranjat” fenomene alarmante. Sau afaceri profitabile. Așa cum este și cea a ”fabricilor de șoferi”, apărute ca ciupercile după ploaie, că deh, România țara liberă și prosperă s-a umplut de mașini, care trebuie conduse, evident, de oameni. Printre ei, șoferii ”de weekend”, mămicile care trebuie să-și ducă pruncii la școală câteva sute de metri sau cei care nu mai pot sări în majorat fără cadoul ”de 20.000”. Toată lumea trebuie să conducă, iar oferta de școlarizare trebuie să fie una pe măsură.

Ce a ieșit în ultimii 20 de ani de pe ”băncile” școlilor, multe devenite oportunități de reorientare în carieră pentru ”foști” de la Rutieră și Permise, se vede acum în statistici și zilnic, pe șosele. Am ajuns fruntași în topul european al pericolelor rutiere, al numărului de accidente, de morți și ne încăpățânăm să rămânem acolo, sus. 

Peste 700 de accidente de circulație au loc numai în Galați, anual, vreo 20 la sută dintre acestea fiind urmate de moartea victimelor sau de rănirea gravă și foarte gravă. Multe se întâmplă și din cauză că mulți șoferi încalcă regulile rutiere și le ignoră pe cele de bun simț. Sau nu au educate deprinderile de a anticipa și evita nenorocirile. 

O posibilă rezolvare a problemei stă scrisă într-o lege, care spune că deprinderile ar trebui dezvoltate la școală. Dar legea stă într-un sertar pentru că, deşi plătiți să o facă aplicabilă, cei în măsură nu emit normele de aplicare de la care școlile să nu se mai poată abate, iar instructorii să nu mai trimită la examene elevi cu discutabile abilități dezvoltate în 20 de ore de condus prin oraș. Și care, dacă au ”noroc”, trec și capătă drepturi depline să stăpânească ”fierul cu motor și cai putere”. 

Conducerea preventivă nu este un moft, niciun lux, chiar dacă ar implica costuri suplimentare și pentru școli și pentru mulți dintre cei care vor urma cursurile ca să-și ia carnetul. Poate unele școli își vor închide porțile, poate mulți nu-și vor mai permite prea ușor să urmeze o școală. Dar poate că, atunci când o vor face, vor înțelege altfel prețul plătit și îl vor aprecia măcar prin prisma propriului buzunar. 

Așa cum pretindem, toți, ca, mergând pe șoselele pentru care fiecare contribuim într-un fel sau altul, prin taxe și impozite, cei care pot lupta ca să prevină pericolele, să o facă. Că la șoferie și în trafic, nu e ca la minister. Sunt câte Mării, atâtea pălării, cu și mai multe ”nebunii”....

Citit 197 ori Ultima modificare Duminică, 18 Ianuarie 2026 15:51

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro