Slavă Cerului că limba română, atât cât poate fi vorbită de mulți dintre compatrioți, păstrează rezerve nebănuite și pentru cei care au deschis doar cartea de imobil. Prin urmare, titlul acestui text nu presupune deteriorarea vieții conjugale a unui politician de vază din Galați, ci numai locuința acestuia, e drept, una nepermis de mare.
N-ai cum să nu-ți pui întrebări
Cabinetul Orban, demis la mijlocul săptămânii trecute, a lovit din plin cu o seară înaintea votului din Parlament care l-a trimis la plimbare. Sau care i-a permis intrarea în „logica declanșării de alegeri anticipate”. Au fost emise în acea noapte 25 de Ordonanțe de Urgență, un record, potrivit specialiștilor, și deja mai puțin importantă devenea moțiunea de cenzură. Ce conțin acele acte normative, se impune iarăși ieșirea românilor în stradă, ni se ia ceva, ni se oferă altceva în loc? Iată câteva întrebări pe care orice om de bună cuviință și le pune. Pagina de Pamflet a "Vieții libere" a săpat după adevăr și a aflat că Guvernul liberal s-a gândit și la gălățeni în – deja i se poate spune astfel – marțea neagră a lui februarie 2020.
Scrie negru pe alb: demolare
Un angajat al Monitorului Oficial ne-a trimis pe WhatsApp un paragraf incendiar: „Prin excepție de la prevederile alin. (4), se dispune demolarea extinderii ilegale de apartament de pe strada Oltului nr. 9, bloc E11, cartier Micro 17, municipiul Galați, județul Galați.” Scrie negru pe alb și e o bucată din a treisprezecea ordonanță ale acelei nopți. N-o să vă vină să credeți, însă este vorba despre imobilul viceprimarului Picu Apostol Roman despre care s-a scris deseori. „Vicele” a obținut în urmă cu 13 ani – iată, ce coincidență stranie! – intrarea în legalitate pentru extinderea apartamentului ajuns la 143,28 de metri, așadar nu înțelegem frustrarea cabinetului proaspăt dat jos. „N-are cum să fie vorba de casa mea, domnule, eu sunt persoană importantă, nu-mi făceau mie asta”, ne-a declarat edilul dunărean, vizibil iritat.
Răzbunarea lui Iohannis?
Se pare că de introducerea acestei ordonanțe în lista grea și discutabilă a lui Ludovic Orban se face vinovat însuși președintele României, Klaus Iohannis, care a dorit astfel să se răzbune pe viceprimarul Galațiului. S-a folosit de „guvernul său” ca să i-o plătească lui Picu pentru acele acuze din 2016, când politicianul de apă dulce, echipat într-un trening, și-a filmat un discurs considerat calomnios la adresa șefului statului. Afirma gălățeanul că „se vor mai petrece crime, ca la Colectiv, în laboratoare doar de Iohannis știute”. Asistăm, așadar, la o răsplată neașteptată pentru o faptă comisă cu trei ani în urmă, iar mâna SRI-ului nu poate fi trecută cu vederea. Cine să-i fi spus președintelui despre concesionarea fără licitație publică a terenului din strada Oltului? Doar nu Floricica Dansatoarea.
Imobill Clinton
Pamflet în versuri
Balada Mârlanului Modern (encefalografie) de Submarin Cosorescu
se umflă-n pene, scuipă fix,/ lipeşte flegme pe ciment,
dă din şuruburi, din plămâni,/ din creieraşul pestilent,
dă din gunoi, din decibeli,/ din lăcomie, din bocanci,
râgâie lent şi insolent.../mofturi? puhoi! gândire? canci !
trece pe roşu, face sâc/ spre cei zapcii voioşi-voinici,
face cu deştul cel scârnav,/ dă din claxon şi din gagici –
astea-s din alea cu tupeu:/ uşoare, fragede, cuminţi –
dacă le-arunci în heleşteu,/ ies iute, cu păstruga-n dinţi !
el, bădăranul cest modern,/ se dă haios, bizar, pristav –
dar, dacă-l hâţâni in-decent,/ nu are pulbere şi praf
nici cât găseşti pe tobă când/ o baţi şi zici în sus: o, zei,
veniţi urgent şi vă cruciţi/ pe-acest pământ cu cicisbei !
nu vrea să ştie ce-i frumos/ şi nici să afle ce-i respect,
cică-i ajunge doar atât:/ sunt fante şi rebel (e)rect,
mârlan cu glugă de călău/ şi cu bocanci de terorist,
urlu: am lene, deci mă culc,/ sforăi tectonic, deci exist !
Galațiul în imagini
Vocea cetățeanului, vocea politicianului
Pentru aeroport nu s-a dat nimic
* Ordonanța 13 a lui Picu, dacă tot n-a fost încă publicată de Monitorul Oficial, are șanse de a ajunge la coșul de gunoi. Ar fi o reparație morală pentru toți gălățenii care au parcurs cu emoții textul principal din această pagină.
* Ne este rușine să precizăm că în blestematul act normativ i se propune un „dress code” adecvat viceprimarului nostru, mai ales când dă lecții. Treningul Adibas este neagreat, se precizează.
* Altfel, nu ne putem abține, se cere o remarcă: pentru drumul de centură al Galațiului sau pentru un aeroport în zonă, nu se emit ordonanțe noaptea, ca hoții. Numai când nu ni se dorește binele. Apartamentul lui Picu din Micro 17 apare și pe harta făcută din satelit, de ce trebuie „mutilat”, domnilor? Cum să-i zici altfel cartierului Două Babe, de exemplu, dacă am crescut cu această denumire?
* George Stângă, conducătorul liberalilor din Galați, s-a arătat dezamăgit de faptul că niciuna dintre cele 25 de ordonanțe date la grămadă nu l-a vizat. Pe el sau pe filiala pe care o gestionează. Măcar una amărâtă prin care să-i fie stabilit candidatul la Primăria municipiului Galați, deoarece se bat vreo patru inși pentru această calitate.
Monitorul Orificial
ALERTĂ. Program special pentru 13 gălățeni
Gălățenii care se află în carantină după sejurul petrecut în China beneficiază de condiții suplimentare pentru a nu părăsi domiciliul. Cum autoritățile nu pot disloca forțe de ordine care să-i păzească pe cei treisprezece oameni cu potențial de risc, soluția a fost găsită de Consiliul Local Galați. S-a votat un proiect de hotărâre prin care postul local de televiziune TV Galați va difuza un program special, ca de Revelion, iar concitadinii care au călătorit prin zona de focar a infecției cu coronavirus (foto) vor rămâne nedezlipiți de propria canapea. Însănătoșire plăcută!
Carantina Turner
Precizare
Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".