Un spectacol incendiar de modă şi dans a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Galaţi.
Frumuseţea, eleganţa, ritmul de dans şi, bineînţeles, muzica, au fost vedetele serii, la cea de-a treia ediţie a Galei „That’s us”, organizată de CCS Galaţi.
Cele mai frumoase tinere din Galaţi, marca aQua Models, au defilat în cele mai frumoase creaţii ale designerului Florentina Giol, precum şi în cele ale Casei „Miss Befany”.
Trei grupuri – Stance Crew, Family Crew şi Tornado Crew - au uimit publicul cu mişcările lor originale de street dance. Solista de muzică uşoară Mihaela Neculache a atras, la rândul său, aplauze, iar ritmurile latino, aduse de şcoala de dans „La Rosa Negra”, au încins atmosfera.
„Gala «That’s us» este, practic, o carte de vizită dinamică şi live a instituţiei noastre. Asta deoarece, anual, pe scena galei se prezintă trupe, formaţii, solişti formaţi sub îndrumarea CCS Galaţi şi a personalului nostru specializat”, ne-a spus chiar directorul Casei de Cultură a Studenţilor, Cristi Mortu.
Directorul a ţinut să amintească importanţa fiecărui colaborator: „Ca în fiecare an, un plus l-au adus partenerii care ne-au sprijinit în realizarea evenimentului şi cărora le mulţumim, aşa cum mulţumim şi publicului numeros care ne-a onorat cu aplauze”, ne-a spus directorul Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi.

Eleganţă şi ritm, pe scena studenţilor
Joi, 13 Mai 2010 03:00

Cristina S. Carp
Articole recente - Cristina S. Carp
- LADA DE ZESTRE/ Grupul folcloric din Odaia Manolache găseşte sacrul ascuns în profan (VIDEO)- Gălăţenii dezbat acuzaţiile aduse Spitalului Judeţean
- Peisaje de POVESTE: Cinci destinaţii de vacanţă pentru fanii „Game of Thrones”
- Caz rezolvat de "Viaţa liberă"/ Vioară nouă pentru fata din casa cu ARTIŞTI
- Universitatea pune la bătaie peste 1.800 de locuri la buget