Un sondaj realizat pe un număr de 2.000 de persoane, unele dintre ele din România, a scos la iveală cele mai stânjenitoare situaţii prin care au trecut partenerii în timpul actului sexual. Astfel, dacă te-ai confruntat vreodată cu un moment atât de stânjenitor, cum ar fi sărutul accidental al unei axile în timpul sexului, să ştii că nu eşti singurul.
Cele 2.000 de persoane participante la studiu provin din Europa şi din Statele Unite ale Americii. Respondenţii au dezvăluit cele mai mari gafe pe care le-au experimentat în timpul actului sexual, scrie menshealth.com. Realizatorii studiului publicat de "Superdrug Online Doctor" le-au adresat participanţilor o serie de întrebări cu privire la cele mai proaste şi cele mai bune momente petrecute în dormitor.
Potrivit rezultatelor, cel mai des întâlnit „ucigaş“ al poftei de sex a fost apariţia unei crampe musculare, care a dus la imposibilitatea de a se mişca. Studiul a examinat şi diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Dacă, pentru bărbaţi, durata prea scurtă a actului sexual reprezintă o adevărată frustrare, crampele au fost motivul care a stricat cel mai des dispoziţia femeilor.
Cele mai multe ţări participante la studiul mai sus menţionat, inclusiv România, au declarat că cel mai comun lucru jenant a fost confruntarea cu apariţia crampelor musculare.
Situaţii jenante: uitatul geamului deschis; durata prea scurtă a actului sexual; întreruperea de către o altă persoană; căzături din pat; ruperea patului.
(Sursa: menshealth.com)