David Dincă, vocea atinsă de Dumnezeu în finala Next Star (VIDEO)
Foto: Antena 1

David Dincă, vocea atinsă de Dumnezeu în finala Next Star (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

La doar 12 ani, tecuceanul David Dincă a cântat dumnezeiesc de frumos piesa lui Jennifer Hudson „The Impossible Dream”, în marea finală Next Star, sâmbătă noapte, la Antena 1. Interpretarea i-a fost pusă în valoare de o inspirată coregrafie executată cu graţie de Andreea Bălan şi Petrişor Ruge. Chiar dacă nu a câştigat trofeul în valoare de 20.000 de euro, David a fost, cu siguranţă, printre favoriţii acestui sezon.

„Am lăsat tot deoparte şi am venit la repetiţii. David cântă foarte frumos, are o voce foarte puternică”, a mărturisit Andreea Bălan. Prezenţa perechii de dansatori Andreea - Petrişor l-a bucurat pe David Dincă: „O să fiu foarte fericit că o să fiu cu Andreea Bălan pe scenă. O respect foarte mult şi îi mulţumesc că mă susţine”.

Cel mai greu i-a fost să aleagă piesa potrivită – „The Impossible Dream”. La jumătatea interpretării sale, presărate cu exclamaţii admirative din partea juriului, Dorian Popa s-a ridicat de pe scaun. La fel şi Loredana, la final, atunci când l-a aplaudat.

„David, sunt extrem de mândru şi de fericit că ai fost astăzi pe scena Next Star. Ai tot ce-ţi trebuie pentru a fi un Next Star”, i-a spus Dorian.

„Ne-ai înnebunit cu inflexiunile tale. Pe astea nu le dobândeşti, le ai în sânge! Sunt de-acasă. Nu mă așteptam să cânți piesa asta pe care au cântat-o marile voci ale lumii”, i-a spus Ștefan Bănică.

„Ai umplut scena cu vocea ta. Ai o voce fenomenală și un timbru pe măsură! Chiar n-am auzit de foarte mult timp un băiat, la vârsta lui, să cânte atât de bine fără efort”, a exclamat Loredana. Datorită ei am aflat că David cântă încă de la vârsta de şase ani, la biserică.

„David este vocea pe care mi-am dorit-o întotdeauna și pe care n-am avut-o! David este vocea credinţei. Pentru că a cânta în biserică înseamnă că şi Dumnezeu îţi atinge glăsciorul, nu numai profesorul de canto. Din punctul meu de vedere David ar cam trebui să câştige”, a mai spus Dorian Popa despre tecuceanul talentat.

Şi noi credem că David ar fi meritat trofeul, dar votul publicului a decis cu totul altceva. Cu siguranţă, însă, David Dincă este un nume despre care vom mai auzi!

Citit 3923 ori Ultima modificare Marți, 20 Iulie 2021 00:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.