Care este secretul logevității în Loma Linda, California (FOTO)

Care este secretul logevității în Loma Linda, California (FOTO)
Sursa foto, bluezones.com
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cei mai longevivi oameni din lume trăiesc în anumite zone, numite albastre, din Italia (Sardinia), Grecia (Ikaria), Japonia (Okinawa), Costa Rica (Peninsula Nicoya) şi California (Loma Linda), pe primele patru deja le-am abordat, iar astăzi ne vom concentra asupra celei din urmă.

Așa cum spuneam în primele articole, o parte foarte importantă a vieții tuturor locuitorilor din zonele albastre o reprezintă componenta spirituală, timpul pentru suflet, fie că este vorba despre meditație, somn sau o rugăciune ori alte manifestări religioase. În cazul micii comunități Loma Linda, din însorita Californie, SUA, componenta spirituală este definitorie pentru stilul de viață, mai mult decât relieful sau distanța față de alte zone locuite. Circa 9.000 de adventiști din Loma Linda alcătuiesc nucleul acestei regiuni cu oameni longevivi, definită astfel de Dan Buettner, în volumul său - Zonele albastre. Lecții despre cum să trăiești mai mult de la oamenii care au trăit cel mai mult. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost înființată aici la 1840 și a înflorit în secolul XX, laolaltă cu membrii săi, care pun sănătatea în centrul credinței lor. Rezultatul? Ei trăiesc cu o decadă mai mult decât restul americanilor, responsabili pentru succes fiind, în mare parte, vegetarianismul și faptul că fac mișcare în mod regulat. În plus, adventiștii nu fumează și nu beau alcool.

Legături sociale puternice și o reconectare permanentă cu natura

Sabatul îi ajută pe locuitorii din Loma Linda să facă o pauză de 24 de ore de la îndeletnicirile lor obișnuite, de la stresul cotidian. În aceste 24 de ore, oamenii au timp să stea mai mult cu familia și prietenii, să-și întărească legăturile sociale și să se reconecteze cu natura, făcând astfel și mișcare.

Un alt secret al longevității locuitorilor din Loma Linda este faptul că petrec mult timp cu oameni care gândesc la fel ca ei, evitând astfel conflictele și stresul asociat acestora și au, la fel precum cei din Ikaria, Okinawa, Sardinia și Nicoya, un pronunțat simț al datoriei față de comunitate, un scop clar în viață, evitând astfel depresia. Biserica le oferă un cadru organizat să îi ajute pe ceilalți, voluntariatul fiind practicat de toți membrii comunității, generațiile ajutându-se între ele.

Carne foarte puțină sau deloc, nuci multe și mișcare zilnic

Un factor comun cu celelalte patru zone albastre din lume este cina ușoară, nu prea târzie. Carnea este evitată, cum spuneam, la fel și gustările dintre mese, iar atunci când acestea există, sunt formate din nuci, al căror consum de cinci ori pe săptămână prelungește speranța de viață cu cel puțin doi ani, în comparație cu cei care nu mănâncă așa ceva.

Mâncând mai mult produse vegetale, iar carne extrem de puțină sau mai degrabă deloc, californienii din Loma Linda reușesc să își mențină un IMC (indice de masă corporală) scăzut, adică să aibă o greutate ideală în raport cu înălțimea, acest fapt favorizând menținerea tensiunii arteriale optime și a unui nivel scăzut de colesterol, ceea ce ajută la evitarea bolilor cardiovasculare. Dacă nu sunteți mari amatori de sport, nu este nicio problemă, important este să faceți mișcare sistematic, zilnic, chiar și o plimbare pe zi este suficientă pentru menținerea formei.

Rezumând, secretul logevității din Loma Linda, California, are legătură atât cu condițiile atmosferice de aici, zona fiind foarte însorită, cu un ritm mai puțin alert al vieții și cu un focus clar asupra sănătății, cultivat încă de la vârste fragede și menținut pe parcursul vieții, dar și cu un simț al comunității și al comuniunii spirituale, atât cu natura, cât și cu cei care au valori similare.

VEZI alte postări, din aceeași categorie - „Zonele albastre” ale Terrei

Citit 3976 ori Ultima modificare Duminică, 01 August 2021 01:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.