Gălățeanca Livia Crăescu, apariție suavă și fermecătoare, pe scena SuperStar (VIDEO)
Foto: Pro Tv

Gălățeanca Livia Crăescu, apariție suavă și fermecătoare, pe scena SuperStar (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

„Trăiesc pentru artă! Eu sunt artă! Această seară, pentru mine, va fi de neuitat”, a mărturisit sâmbătă, înainte de a urca pe scena „SuperStar”, la Pro Tv, Livia Crăescu, în vârstă de 26 de ani, din Galați. Îmbrăcată retro, „domnița Livia”, după cum a ținut să i se spună, a fost cu adevărat o apariție fermecătoare, coborâtă, parcă, din vremurile de odinioară. Iar juriul, format din Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams, i-a oferit șansa de a reveni pe scenă în etapa următoare a concursului.

„Este ceva absolut magnetic în tine! Și nu-i vorba de îmbrăcăminte!”, a exclamat Carla’s Dreams după ce Livia Crăescu a interpretat celebra piesă a lui Marilyn Monroe “I Wanna Be Loved By You”.

„Livia, ai o voce suavă, simpatică, dar Marilyn, când cânta piesa asta, avea și o doză de frivolitate. A fost un pic prea cuminte”, a fost de părere Marius Moga.

„Uitați-vă la ea și imaginați-vă cum ar fi cântat Gioconda piesa asta! Acesta e stilul ei. Zici că o aud pe gramofon”, a remarcat Smiley.

Raluka a manifestat rezerve: „A fost destul de nesigură cântarea, și alt gen de muzică îți va fi greu să cânți”.

Dar gălățeanca a ținut să spună că acesta este stilul său muzical, în care poate transforma orice piesă. Și a dovedit-o interpretând cântecul Laurei Stoica, „Mai frumoasă”, în felul ei.

Calificată în etapa următoare, poate că Livia - „Crăescu, „de la crăiasă, cum spune ea” - ar trebui să țină seama de dorința juriului. Acesta și-ar dori să audă „Da, mamă, sunt beată”, piesa Deliei, în interpretarea suavă și inocentă a domniței Livia.

Citit 6429 ori Ultima modificare Joi, 16 Septembrie 2021 01:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.