Proverbe mereu actuale. „Cum îți așterni, așa dormi”

Proverbe mereu actuale. „Cum îți așterni, așa dormi”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Această zicală din popor mă face de fiecare dată să râd copios, pentru că îmi aduce aminte de prima dată când mi-a spus-o tăticul! Nu prea am înțeles eu atunci sensul proverbului și, de câte ori îmi făceam patul, la trezire și la culcare, aveam mare grijă să-l aranjez pentru a-mi asigura un somn cât mai dulce.

Ce ne învață, totuși, înțeleapta rostire? În viață, ai ceea ce meriți, "după muncă și răsplată". Deci dacă ai fost leneș, nepăsător și fără grija zilei de mâine, meriți, nu-i așa?, să dormi într-un pat nu prea confortabil. Dar, dacă ai fost harnic, ai toate șansele să te simți ca un rege în patul tău!

Numai noi suntem împuterniciți să ne așternem patul pe care îl merităm cu adevărat. Cu alte cuvinte, acest proverb poate fi formulat în mai multe moduri: "ai grijă de prezent ca să-ţi asiguri un viitor bun" sau "ce investeşti în tinereţe o să ai la bătrâneţe". Sunt de părere că, dacă "nu baţi fierul cât e cald", pierzi ocazia. Timpul nu stă în loc, trece repede şi trebuie să-l valorificăm la maximum, respectiv, să facem lucrurile la timpul lor.

În funcţie de muncă și străduința pe care o depui, poţi dormi într-un pat confortabil sau, dimpotrivă, poţi îndura consecinţele indiferenței tale faţă de propria persoană. Se spune că fiecare are viaţa pe care o merită, lucru perfect adevărat. O merită în sensul că a muncit sau nu pentru a avea o viaţă decentă.

"Cum îţi aşterni, aşa dormi" este un proverb foarte vechi, dar încă actual. Ne stabilim un ţel în viaţă şi începem să muncim pentru a-l realiza. Trebuie să profităm de timp, să-l lăsăm să lucreze în beneficiul nostru. Când ne stabilim un scop, 5% este inspiraţie şi 95% muncă asiduă.

Aşa că, dacă vrei să dormi bine, fă-ţi rost de un pat confortabil şi "aşterne-l” adecvat.

Citit 4203 ori Ultima modificare Duminică, 03 Aprilie 2022 00:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.