Prințul Charles şi-a luat apartament în Micro 17, lângă Piața Rușilor

Prințul Charles şi-a luat apartament în Micro 17, lângă Piața Rușilor
Pucheanu și Charles, ieri după-amiază, pe lângă Piața Rușilor
Evaluaţi acest articol
(67 voturi)

Aveați nevoie de oaspeți de primă mână? Iată că s-a întâmplat o nebunie fără precedent: un mult-râvnit domeniu din localitatea Viscri a fost dat pentru o locuință de lângă Piața Rușilor din orașul nostru.

Ce imagine avem!

Pleiada de politicieni care au început să învețe pe de rost drumul spre Galați, promisiunile cu duiumul din ultima perioadă, podul peste Dunăre, lucrările de la drumul de centură, avizele pentru ridicarea unui aeroport internațional în regiune și alte trăsnăi care au nevoie de voință și investiții pentru a se transforma în obiective au ajuns la urechile tuturor. Se vorbește și peste hotare despre frumoasa nebunie care vrăjește reședința fostului județ Covurlui, colț de țară care până mai ieri nici drumuri nu mai avea cum trebuie. Și autostrada Moldovei pare că-și dorește să treacă pe la Dunărea de Jos: avem nevoie de răbdare și de pastile luate cu pumnul.

Super-comunicat de PR

Nu e doar o bârfă, știrea a explodat ieri după-amiază: însuși Prințul Charles al Regatului Unit al Marii Britanii a sosit în Galațiul nostru drag și a achiziționat un apartament cu două camere în cartierul Micro 17. Incredibil, nu-i așa? "Excelența Sa și-a vândut domeniul de la Viscri, că se ajungea cam greu acolo, și a decis să-și cumpere o locuință în acest cartier din municipiul dumneavoastră. Considerăm că se dezvoltă extraordinar și că va beneficia de lapte și miere, cum se spune în limba dumneavoastră, dulcea limbă română", scrie într-un comunicat de presă atent întocmit de PR-ul fiului Reginei Elisabeta a II-a. Să fie o glumă ambalată frumos, urmează vreo campanie electorală?

Întâlnire cu primarul

Totuși, informația e oficială, a apărut și o fotografie cu primarul Ionuț Pucheanu alături de Charles în apropierea halelor din așa-numita Piață a Rușilor. "Prințul ne-a telefonat ca din senin, am crezut că sunt la Camera Ascunsă, a vorbit puțin în limba română, cât a priceput și domnia sa în anii de când tot vine prin Transilvania, și ne-am întâlnit în 17. Dacă mă credeți, mi-a spus și câteva cuvinte în păsăreasca de Galați, iar asta l-ar putea transforma într-un fiu al cetății", ne-a povestit edilul-șef al Galațiului, care i-a prezentat, printre altele, tarabele din piață. Apartamentul Prințului are maximum 50 de metri pătrați și se află la etajul al IV-lea, ultimul al unui bloc construit în 1990.

Regatul Uimit

Fărădelege cu Tupeu şi Aguridă

O tâmpă cu mustaţă şi cu mutelci în meclă

îşi duce fiara tandră să se des/ca(r)ce-n iarbă,

calcă prin gropi, surâde ca o plătică friptă,

duhneşte-a nesimţire, fiindcă legea-i oarbă!

Nu poartă măturică şi traistă... să adune,

să-ncarce rezultatul jigodiei, nu poartă

vreo urmă de ruşine, nu poartă nici o scuză

şi te mai şi mânjeşte, dac-o atingi la coardă!

Şi ce frumos vorbeşte cu fiara cea cuminte:

hai, fă, puiuţul mamei, des/ca(r)că-te mai iute,

încearcă-ţi muşchiuleţii! or ai ceva? te doare?

când mergi să ieşi afară, nu mai păpa agude!

O tâmpă cu mustaţă şi cu mutelci în meclă

dispare printre alţii leiţi... şi mulţumită

că a călcat pe lege cu javra inocentă...!

Ce jeg, tupeu!... ce fleancă!... femelă aguridă!

Submarin Cosorescu

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Abonament limitat la Baltă

* Întreaga protipendadă a târgului a dorit să se afișeze cu Alteța Sa Regală. Cine ar fi crezut că un oaspete atât de important va sparge monotonia ultimelor decenii? Printre oamenii politici de pe la noi s-a insinuat și fostul viceprimar Picu Apostol Roman, care l-a întrebat pe Charles dacă nu dorește să închirieze o tarabă în Piața Rușilor pentru "Coana Mare", după ce va renunța la tron. S-a râs, dar nu foarte mult.

* Charles l-a întrebat pe Pucheanu de ce nu mai joacă Oțelul în Liga I de fotbal și a primit un răspuns pe cinste. "Alteță, ne-a purtat ghinion Manchester United, când ai noștri au jucat în Liga Campionilor, acum vreo unșpe ani. Acesta e motivul." De data aceasta s-a râs zgomotos.

* Noul șef al ADP-ului județean, Alexandru Pâslaru, fiul fostului senator, i-a oferit Prințului un abonament cu zece intrări la Balta Zătun, pentru a pescui și ca să poată face un grătar cu prietenii. "Am fost întrebat de ce nu i-am oferit intrare permanentă, dar nu se poate bucura oricine de un asemenea privilegiu. Abia am reușit să-i fac rost lu' tata de așa ceva, dar nu prea vine. Cică-i poartă ghinion după ce vine din Zanzibar și Maldive să meargă la sărăcia aia de Zătun", ne-a explicat Pâslaru Jr.

Zătun financiar

Poliția Locală și interlopii

De Ziua Poliției Locale, instituția gălățeană a organizat mai multe acțiuni, printre acestea fiind inclus și exercițiul intitulat "Poliția Locală și interlopii", eveniment în cadrul căruia oamenii în uniformă capturează indivizi certați cu legea. "E mai mult o alegorie, ceva supranatural, de science-fiction, doar n-o să vă închipuiți că ne vom risca să-i deranjăm pe interlopii din Galați. Nu are rost așa ceva. Măcar de ziua noastră să ne închipuim că le venim de hac", ne-a declarat un purtător de cuvânt al instituției locale.

Interlopul la oi

*Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 40936 ori Ultima modificare Duminică, 16 Aprilie 2023 09:25

Mai multe din această categorie: