Cât costă educaţia „gratuită“ în România, din perspectiva părinţilor?

Cât costă educaţia „gratuită“ în România, din perspectiva părinţilor?
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

„Cheta“ pentru clasă, culegeri, pregătiri, hârtie şi multe alte cheltuieli sunt practic obligatorii pentru un elev, deşi accesul la educaţie ar trebui să fie gratuit în România. Din păcate, nu este deloc aşa…

Începând de la cretă sau markere pentru table până la hârtia pentru teste sau xerox, consumabilele nu sunt asigurate de către Ministerul Educaţiei. Pe lângă aceste necesităţi pentru clasă, este făcută şi o „chetă“, după ce a fost interzis să i se spună fondul clasei. În plus, copiii plătesc sute de lei pentru achiziţionarea culegerilor, pe motiv că manualele sunt învechite, unele dintre ele fiind publicate în 2004.

Pentru culegerile din clasele primare, părinţii sunt nevoiţi să scoată din buzunar între 100 şi 250 de lei, abecedarul costă în jur de 30 de lei, o culegere de matematică pentru cei mici este cel puţin 28 de lei, „cheta“ clasei ajunge la 15-20 de lei, la care se adaugă cheltuieli cum ar fi costumaţii pentru activităţi sau serbări, diverse tipuri de atlase geografice sau globuri pământeşti.

Pentru cei din ciclul gimnazial, se schimbă calculele. O culegere de pregătire cu toată materia pentru examenul de evaluare naţională ajunge să coste chiar şi 100 de lei, iar o culegere de matematică ajunge la peste 60 de lei.

Pe lângă culegeri se bagă bani şi în pregătiri, o astfel de oră ajungând la preţul de 50 de lei, dar există şi cazuri în care tariful este şi 100 de lei sau chiar mai mult.

Pentru elevii de liceu, în funcţie de profilul clasei, preţurile diferă mult. Pentru cei cu profil Filologie, o culegere de română costă 50 de lei, una de istorie în jur de 40-50 de lei, culegerile de engleză în cazul în care se studiază intensiv sau bilingv ajung să coste şi 200-300 de lei, plus o culegere de teste care ajunge şi la 150 de lei. Pentru profilul Matematică-Informatică, culegerile care cuprind materia de matematică plus informatică este 200 de lei. În schimb, cei care studiază Ştiinţele naturii dau ceva mai puţini bani, în jur de 150 de lei pentru toate culegerile. Pe lângă culegeri, pregătirile sunt mai scumpe pentru liceeni, o oră ajungând la preţuri de peste 100 de lei.Nu mai vorbim aici de consumabilele obişnuite - caiete, pixuri, creioane, truse de geometrie, coli A4- sau cele pentru liceele vocaţionale - arte plastice, balet, profil sportiv etc, ce ridică sensibil ştacheta.

Citit 1041 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2022 23:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.