Regimul fanariot instaurat în Țările Române - în anul 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească - era expresia politică a dominației Porții Otomane. La începutul secolului al XIX-lea, cele două Principate Româneşti se aflau în centrul disputei pentru influența economică și politică dintre Rusia și Imperiul Otoman, în condițiile în care acesta din urmă, aflat în declin, pierduse deja multe teritorii din Europa Centrală și de Est.
Cele două ţări române cunoșteau o stare de decădere, mai ales sub ultimii domni fanarioți, din cauza exploatării fiscale excesive, instabilității politice, monopolului economic. În Țara Românească, se adaugă și o continuă stare de nesiguranță a locuitorilor, ca urmare a deselor incursiuni ale turcilor, a jafurilor comise în Oltenia de pașa Pasvantoglu din Vidin, la începutul secolului al XIX-lea. În același timp, în Europa încep să ia amploare mișcări pentru libertate, unitate, afirmare națională, în acest context înscriindu-se și revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu.
Înainte de a fi numit domn, Alexandru Șuțu a fost mare dragoman al flotei turcești, în anii 1797-1799, și mare dragoman al Porții, din 1799. Pe 28 iunie 1801, a fost numit domn al Moldovei, iar pe 20 iunie 1802 a fost numit și caimacam în Țara Românească. Înlocuit pe tronul Țării Românești cu Constantin Ipsilanti, pe 18 august 1802, Alexandru Șuțu a fost mazilit apoi și de pe tronul Moldovei, pe 19 septembrie 1802.
A revenit pe tronul Țării Românești pe 12 august 1806, în preajma războiului ruso-turc (1806-1812), și a încercat să ajungă la o înțelegere cu Pasvantoglu, care jefuise Craiova, pentru a-l determina să se retragă din această localitate. A fost mazilit din nou de Poartă, pe 3 octombrie 1806.
Ultima sa numire ca domn în Țara Românească a avut loc pe 5 noiembrie 1818. Alexandru Șuțu a luat măsuri în sprijinul Bisericii, al modernizării învățământului și societății românești în general, dar și măsuri de creștere a dărilor, menite să-i sporească veniturile. Pe plan extern, a menținut legături cu oameni politici, diplomați și cărturari străini.
S-a stins din viață pe 18/19 ianuarie 1821, la București.
Câteva zile mai târziu, pe 23 ianuarie 1821, s-a declanșat mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu. Ca o consecință a Revoluției de la 1821 din Țara Românească, Poarta Otomană a acceptat, în 1822, restaurarea domniilor pământene în Țara Românească și în Moldova.
